trec de cealaltă parte a înserării
zăresc vârfurile ascuțite de brazi
în imperiul de cenușă
luminile s-aprind
se sting
s-aprind ca niște maci
înecați în râuri de umbre
tu stai doamne al meu
și-al tuturor acelora care-ți
înveșmântează cămpiile cu brazde
săpate în cuvânt și îmi
deschizi pentru o vreme calea
să pot înainta orbește în burta peștelui
întunecat
prind timpului cunună
și decupez cărarea din lumini
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu