orașul părea grotesc
îngrămădit într-un
spectacol uman sugrumat
oglinzile nu mai puteau să
te uimească și de atunci
îngerii mei își poartă cuiele
în talpă și eu
mă pierd somnambulic
în timp cu pași solitari
risipiți într-o iminentă
arcadă cerească o să ne
unească brațe și trupuri
zidite ca într-o piramidă sticloasă
dar știi
o mână spală pe alta și
amândoi ne plângem obrazul
dungat de lama tăioasă
efigie sângerândă
picură plaoia
îmbrățișând o umbră
săpată cu dalta
în rădăcina pomului sacru
îmi și imaginez cum îți pătrund prin perete și
mă chircesc în tabloul căruia ai uitat să îi dai
un nume tu mă înfășori privind stinger peste umăr
mă amesteci în nuanțe moarte sperând că nu ai să mă mai vezi
când am să-ți sparg venele și am să îmi preling lacrimile închegate
boabă cu boabă într-o durere neomenească
îngerii mei or să te privească
încuindu-ți cuie în coasta
pe care ți-am folosit-o
ca pe o coasă
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu