ce-aș mai putea să-ți cer

drumul care mi-a mai rămas
aș putea să-l îndes într-o țeastă
de soldat fără de raniță
apatrid
cu zâmbet întors
pe obrazul stâng
înfingându-și pleoapa atârnată

și tu doamne care ne promiți
durere
mai dă-ne funii și iarbă
aburcată pe fețe de morminte
vor paște caii morții
eroii descântându-le ochii de foc

stăpân am să mă plimb
târându-mi pașii încimentați
peste un tărâm de umbre
voi răsădi noi pomi
cu hohote nebune
pe drumul
drumul care ți-a mai rămas

ce-aș mai putea să-ți cer doamne