și tot bat în răs(timpuri)
în cămări putrezite
îmi înmuguresc
zile ca și nopți
pe geamuri cu umbre
aplecate spre pustiuri
inima mea a încetat să te mai aștepte
de atunci de când s-au uscat trupuri
tot bat în răs(timpuri)
cu pumnii zdrobiți în ziduri nefirești
despicând zările-n șapte capete de balaur
și tot așa călătorule
ce-mi rătăcești năvodul
pe lângă umărul tău spart
îmi trec nălucile de fum
rânjindu-și colții de lapte
strigăt al fiarei mușcată de ochiul
pulsând în adâncimile grotei
zăresc fețele uitate de îngeri
săpate în osul stâncii umezite
cu lilieci la pândă buzele
mele veșnic tinere vor
înfuleca mirosuri de zi și întunericuri de
noapte agătându-mi mantia încerată
ca pe o jertfă zdrobită pe mormânt
o să tot bat în pieptul întunecat
al stelei zimțate care încearcă
și tot încearcă să îmi rupă cu dinții
acele ruginite din gând
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu