sâmbătă, 5 mai 2012

aș inventa apele tulburi

îți mai amintești
mi-ai șoptit : ești specială și
m-am crezut pasăre necântătoare
ba mi-am umezit aripile în ape de suflet
ca să nu mai pot zbura ce știi tu despre
cum e să arzi mocnit în catacombele uitării

și mi-ai îndesat degetele în urechi
ai spus: stai așa ca să nu mai simți norii
de catifea când dau în clocote de umbre am auzit
nespus de clar cum scârțâia burta cerului plină de îngeri

fără să mă vezi
îmi sorbeai lacrimi de pe obraji
neștiind că am sădit în ele flori de nuferi și
tot așa eu nu mă mai știam tu continuai
să mă crezi pasărea ta necântătoare topită în aripile
adânci ale apusului/ cât de caustic îți pot zâmbi doamne/
brusc mă zăresc dincolo de ziduri sunt încă vie încărcată cu
brațe de arbori și vietăți alunecoase din ce în ce mai alunecoase
***
dar dacă n-aș avea oglindă
aș inventa apele tulburi în care
să te pot privi

Niciun comentariu:

Sfâșietoare nepotrivire

prin tine treceam inconfundabilă stare de bine când se numără anii sorții şi stam cu palmele încrucișate înapoia ușilor...