i-atâta liniște bolnavă(prozopoem)

privește
(cum știu eu să zbor/când gratiile se aprind)

într-un colț de hârtie mucegăit storc feței mele cenușii câteva lacrimi doar lacrima
stoarsă te poate vindeca de veacuri îmbolnăvite spunea femeia de metal pe o sâmbătă lucitoare și oarbă
stam de-a valma îngrămădiți unii în ceilalți bunica ne citește cu glas de sticlă dintr-o carte
învelită în aripă de inorog trezit din vâltoarea timpului bunicul oleg își mângâie copitele tocite
de dincoace de timp lasă urme ascuțite pe mocheta roasă podoabe vișinii ne țin de cald
ne învelim cu umbre pentru vise
..................................................
curând bunica va număra iar cu noi
pisicile hrănite cu grăunțe otrăvite
pisicile horcăie scuipă fum
aruncă pieile la schimb
............................................................
(aseară a murit și mitea clatină bunica cerul uite așa era ultimul copil al saftei ar trebui să știi cititorule
să pășești cu frică mitea o să se trezească împovărat de zboruri) cu fața întoarsă bunica se balansează între cele două lumi ne tot citește/spune povești cu zâne decapitate
cu cerberi constelari care i-au înghițit și ultima suflare
............................................................
aseară am zărit umbra lui fățarnică plimba prin mijlocul cețos al nopții apele morții în spinare
 și uite stau aici îndoliată an de an culeg lumini alerg prin ele
chiar degetele alb- albastre simt c-au mai crescut
acum o să le-apar ca o felină de argint gata gata să urce
cărarea spintecată până-n cimitir îmi fac din cruci pârâuri dealuri le-înghit cu noduri
.............................................................
heei masha am hoinărit destul deshamă pisicile albite i-atâta liniște în astă seară
de parcă am devorat în silă tăcerile apoase și masha ...plânge mitea ...își plimbă râul în spinare
eu trebuie să dorm făcându-mi cruci din spuma nopții
ssst taci masha voi trage zidul după mine să-njunghii morțile bolnave