despre mine sau tabitta

e vară. tata mi-a cumpărat de la târgul de vechituri
cea mai frumoasă păpușă de plumb
cu medalion plăcuță atârnată
de firul roșu de mătase
care mi-o prezintă pe tabitta
cu reverență
dansând în orașul de bronz toate
statuile au aripa de ceară
așa voiam pentru că aici a
locuit cândva tabitta-
tabitta păpușa cu oase și ochii de foc
stă uneori la masa din stânga
tăcută
se-ncruntă ușor în fire de riduri/
umbre ce-i încadrează fața.
gândește,
femeile frumoase trăiau cândva în trunchiuri
acoperindu-se cu umbrele din frunze ridică mâinile a implorare mută și
plouă. chiar plouă taverna murdară se umple de trunete și fulgere dar
uite mai plouă cu zâmbete sparte
cu gânduri ascunse sticloase
cu ghionturi în coaste
nu știi cine te plouă te umpli de mâzgă și ei te tot
trag de mâinile rupte oamenii aceștia vor să te desprindă
să îți scoată genunchii din carapace și tu...te crezi mai vinovat decât ieri
pentru că a ...
strigat tabitta din adâncul zilelor tale curate
taverna asta împuțită îți miroase a creiere arse a suflete înecate asfixsiate
și vrei să spui
și vrei să strigi dar
mulțimile au chipuri sculpturale cu ochi de mort lipiți pe frunte.

nimeni nu vede scribul care își pierde mâinile.
tabitta se ridică, scârțâie, își coase iar
sforile în trup și face semn discret că
mă cunoaște. desface mâinile,
așterne stelele în cruce.
se-nchină,
apoi, zvâcnește o vreme corpul îi plutește
pe deasupra meselor murdare boemii se trezesc și
bat cu zgomot infernal din palmele metalice ies
focuri cu limbile otrăvite. focuri fără de fum.
aruncă în fântâna seacă monedele/efigii labărțate
se pierd prin miile de trupuri pe care
păpușa le aruncă pe sub gene
bucățile de ceruri forfotesc.

***

(-tabitta, tabitta, nu mai e vreme. orașul a murit. în cimitire crucile n-au umbre și iedera le-a-nlănțuit. privește! nici vulturul nu mi-e prieten. se plimbă doar pe-aici, prin asfințit. e liniștit, se-oprește, se ooopreeeește, da...îmi înghite hulpav razele durerii din podul arcuit).

ești egoistă.
tu n-ai avut bunici?
piciorul stâng îmi slobozește florile de stâncă.
cât să alerg după lumină? păpușă mai străină decât mine
cu degete de sârmă nu adormi mai spune-mi cum se aude
tic-tac-ul inimilor mele în talpa verde a pământului îngenunchiat
eu o să mă ascund în ochii tăi de foc tu să te-ascunzi în cămăruțele
umbroase ...în care zac.