m-am oprit în rădăcini
cu aripile destrămate
caut fluturi cu capete de moarte
să mă agăț de mantiile lumii
într-o ultimă tumbă
sunt copilul cu genunchii
decupați din soare
numele meu e înșirat
în cupe de micsandre
și izvorul susură absent
scuipând raze diademe
și aureole boreale
mă înghemuiesc la pieptul mamei
mă legăn
mă legăn
curând noaptea
îmi va desprinde pleoapa
turnându-mi șiruri
întunecate de cocoare
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu