și...
cum îți spuneam
râul acela sacru nu obosea
să tot care în brațe
umbra unui cer de staniol
uneori fulgerul îi spinteca obrazul
încrustând adânc manuscrisul indescifrabil
al unui neam nenăscut iluminând
mulțimile încremenite
de-a lungul celor două maluri
amurgul le punea pecetea/
miilor de semne
peste ziduri
ușor
ușor
tu să rămâi acolo
acolo unde eu ar trebui să
te ascult așa cum îmi ascult
moartea făcându-mi propuneri indecente
amăgindu-mă că pacea eternă
pe mine n-o să mă doară așa de mult
nu te îngrijora
nu te mai îngrijora atâta, stanley,
trage doar mâinile ferestrelor
mai aproape peste gură și
ascunde-te între storuri
FIREȘTE
inima mea nu o să moară și
eu doar de tine am să...
...am să mai ascult...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
foșnetul din tine o să îţi acopere ochii în prag de noapte singur cu umbra ta îmbrățișând albastrul cerului întunericul o să se scurgă ... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Vara, uneori, când se făcea duminică dimineaţa, tata ne îmbrăca frumos şi ne suia în căruţă ca să ne ducă la bunica de la Mileanca. Era c...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu