joi, 3 mai 2012

bună, stanley!

de la o vreme nu mai fac nimic
doar aștept ceața
nu s-a mai ridicat
de pe râu
e din ce în ce mai densă
năluci plutitoare zac în nourii de fum și
e foarte foarte frig
umezeala a început să
îmi roadă din oase
cu colții ascuțiți
de hienă nesătulă
eu încă mai plantez trandafirii
în apele tulburi
zăresc spinările rotunde ale
crocodililor de ceară
degetele noastre descărnate
uneori se ating
eu chiar am învățat să strivesc
unele clipe
în jumătăți de eclipse
mi se conturează fața
tremurându-mi umbra veșnic rătăcitoare
peste cadranul de nisip
dar poți să mă uiți, stanly,
nu te mai gândi
fâșiile astea din ierburi acvatice
nu s-or mai preface în corzi de vioară și...
auzi, tu, oare, zorii?
în mine-și cântă simfoniile
pe rând...

Niciun comentariu:

ermetică

suntem închiși în cercuri de foc tăcerile noastre se întretaie în cuțite de cuvinte aruncate pe asfalt încă nu s-a împlinit sorocul Doa...