de la o vreme nu mai fac nimic
doar aștept ceața
nu s-a mai ridicat
de pe râu
e din ce în ce mai densă
năluci plutitoare zac în nourii de fum și
e foarte foarte frig
umezeala a început să
îmi roadă din oase
cu colții ascuțiți
de hienă nesătulă
eu încă mai plantez trandafirii
în apele tulburi
zăresc spinările rotunde ale
crocodililor de ceară
degetele noastre descărnate
uneori se ating
eu chiar am învățat să strivesc
unele clipe
în jumătăți de eclipse
mi se conturează fața
tremurându-mi umbra veșnic rătăcitoare
peste cadranul de nisip
dar poți să mă uiți, stanly,
nu te mai gândi
fâșiile astea din ierburi acvatice
nu s-or mai preface în corzi de vioară și...
auzi, tu, oare, zorii?
în mine-și cântă simfoniile
pe rând...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu