închise-n lacrimi de petale
gândurile mele îți suspină urma
vis al meu călător pe aripi de roze
cu umbrele aplecate-n temelii
tenebre și aruncări de vânt
mă simt un orb al formelor
voluptoase un ciung
cu mâinile îngropate
tristețe a mea
născută
strivită și alăptată
la sânuri de șarpe
am să îți strig așa
până când...
până când s-or cutremura plopii
și morții vor umple alte straturi
cu forme de inimi pe sub nourii cețoși
trecutelor păsări
aripa li se va coase
și scutura-ne-vor poame
amare
cioclii
cu plete cernite
acoperi-ne-vor ochii
ochii
acele trude asudate
în cuptoare cu sânge
fremătând
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Vara, uneori, când se făcea duminică dimineaţa, tata ne îmbrăca frumos şi ne suia în căruţă ca să ne ducă la bunica de la Mileanca. Era c... -
1.ca o cassandră despletită îmi torc cel din urmă caier aşezată la umbra crucilor lipind poeme îndulcite pe faţa umbrelor de br...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu