duminică, 20 mai 2012

rătăcire

buzele tale arse irene
gândurile
tale cenușii
pletele stoarse în urme adâncite
se aștern-covoru-mi fraged de pământ
eu încă pot înota în râuri de sticlă
ți-au zis ieri canibalii că nu pot
umple golurile-n suflet și dinții lor
scrâșneau a foame de priveghiuri
ireeeen
ireeeeen
doar tu mă poți aduce cu fața
spre altat când îngerii se-nchină
mă poți arunca peste gardul mănăstirii
cu țepii
înșirați ca niște colți dezgoliți
gata să-mi înfrunte pieptul

și pieptul meu
se lasă
pic
cu pic
mă golesc în întunericul
pădurii ca un
arbore din care
a supt seceta nectarul

Niciun comentariu:

inima vibrând

ne potrivim atât de bine ceasurile încât aud ecoul inimii mele vibrând înlăuntrul luminii într-un crescendo moderat: -tic- tac- tic- ta...