marți, 29 mai 2012

poVeste-singurăt@tea umbrelor pustii

în dugheana veche cu miros
de gaz și mentă bătrâna oarbă
înșira pe o funie aspră
zilele albe
una
alta
alta
uite-o pe cea cu mâinile tandre
cum încă își leagănă stolul de lilieci
și brândușele îi răsăreau răzlețe în smocuri
de sub dalele plesnite dacă știi să asculți
dacă închizi ochii așa până la durere orbirea
poate fi o întunecată ușă de taină clară și sfântă
pe sub turla bisericii golia se adunau norii apoși
chinuitori
ținându-și burțile murdare
în palmele albe
nu
nu e un semn profetic
gândea bătrâna oarbă
împleticindu-și strâns
cununa de pelin
nu
nu e un joc sălbatic
în care lumina pâlpâie
prin candelabre
e viața mea despletită
cu fruntea în piatră și eu tresăream
îmi slăbeam ușooor pieptarul
umărul meu urlă rece în departare
doar ochi
ochi albiți stinși cenușii

***

singurătatea încă o striga
pe aleea umbrelor pustii:
-respiră...respiră umezeala asta proaspătă
înmugurită
în mirosuri de azimă
ziua își dizlova treptat zorii
într-o ceață groasă cu
trup de lăcustă
mâinile mele se deschid
în cioturi de aripi
cu care o să desenez cerului
o altă lume mai bună încununată
cu flori galbene de nuferi
...mâloasă
din ce în ce mai mâloasă...

Niciun comentariu:

ermetică

suntem închiși în cercuri de foc tăcerile noastre se întretaie în cuțite de cuvinte aruncate pe asfalt încă nu s-a împlinit sorocul Doa...