e și asta o îndeletnicire lumească

în dimineața aceea am privit lumea
prin peretele de sticlă
se vedeau străzile forfotind și labirintul
își îngusta vizibil culoarul parcă simțeam
o sufocare în retină mi se conturau păsări
cu penajul argintiu am vrut să zbor mai departe
se contura asfințitul amestecându-și cerneala
cu sângele centaurului rănit într-o vorbă tăioasă

-nesăbuitule ai să mori am gândit eu
lăcrimând o picătură de otravă pe buze i
se odihneau fluturii amețiți de arșița zilei scurse
prin perdelele îngălbenite de la fereastra cerului

stau și acum îngrămădită în aceeași paranteză rotundă
îți dau explicații despre cum a murit bunica și cum a fost
ea primenită pe laiță de o vecină care a cerut drept răsplată
o găină şi oglinda afumată prin care o să admire eclipsa de soare

locatarul de dincolo mă urmărea de după gardul de nisip
strângea în brațele moi mijlocul clepsidrei încercă să îi dea
formă voluptoasă de femeie vulgară dezinhibată care sparge cuvintele în dinți
și aruncă limba ascuțită pe spatele amfitrionului cu profilul
mândru ce încă mai bea absint se plimba cu jojo pe chans elize
pentru a fi cool își mângâie sictirul de pe frunte

domnișoare proaspăt ieșite pe ușa pensionului franțuzesc îi
strigă din mijlocul mulțimii adunate :„ferice de pântecele
care te-a purtat, noica ar fi mândru de tine!”

închipuitul mesia râgâie mulțumit se plictisește repede de atâtea osanale
se ascunde în pânza tabloului rezemat de peretele meu de sticlă
și se balansează în hamacul pe care i-l țin îngerii cu fețe schimonosite de efort

(oooo aici e tărâmul de nicăieri ne tolănim la umbra lui
cezanne și putem citi liniștiți tratate de psihiatrie viața e chiar o porție de moarte)

sub un impuls de moment trag perdeaua peste umerii tabloului
și las ielele să dănțuiască în spatele râului de lângă dunga aceea albastră
literații scot ochii din orbite și aruncă înfuriați cu ei pe fereastră
țintind în ceafă câinii comunitari
e și asta o îndeletnicire cât de cât lumească