din venele mele îngroșate
își sorb vrăjitoarele nebunia
piciorul amurgului își
pleacă genunchiul
rugând capul de șarpe să doarmă
sub lespedea cu mușchiul
proaspăt și verde
mă ascund
unghiile îmi cresc în piele
ca o carapace a neputințelor
presimt mirosul
acru nu am nevoie de lumină
frica de tine se amestecă prin noapte
fluturi cu capete de mort
îmi scormonesc aripile bolnave
ziua mi-e frică de plămânul șubred al orașului de plumb
prea scuipă oameni nevolnici pe trotuar
au zâmbete cusute în colțul gurii și
cicatricile hidoase le traversează
chipul
,,e doar un vas de lut
umplut cu spirit,, mă amăgesc
bătrânii legându-mi rănile
și eu și tu suntem
legați fără de zgomot
liniștea -dușman ne-a devenit
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu