luni, 11 iulie 2011

vise neterminate

de pe trupul meu învineți culegeai resemnarea
ca pe o floare de piatră sădită-n altar pe când
noaptea misterelor își căuta o altă față în oglindă
îmi pătrundeau cioburi de iluzii
pe sub piele tăind adânc drum
piciorului meu stâng
i se scurgea umbra
diminețile se goleau în linia durerii
şi călcam apăsat sprijinindu-mi trupul
de grumazul tău înflorit de îngeri sidefii

neobosit porți constelații pe umeri fără să le știrbești
din strălucirea lor iau cornul ascuțit străpung apăsat
inimii mele iau crescut niște aripi umezite
restul lumii îmi pătrunde pe sub pleoape
crezi că ți-e mai bine și eu devin
preoteasa de ceară ascunsă
în altarul neliniștilor tale
îmi caut umbra
să mă acopere mai bine
cu venele tale răsfirate
ca un curcubeu

azi sunt o umbră de visare şidesenez punctele unui destin
pe un cer mult mai albastru
vârful aripii pătrunde fără de veste
țipătul cocorilor care se topește brusc
în larma unor noi începuturi
am mâinile cusute de același cer
și-n mine plouă cu visuri neterminate

Niciun comentariu:

amnezie poetică

mă închid în ochiul de sticlă trupul mă strigă pe un nume sacadat într-o numărătoare abstractă se face iarăși noapte perdeaua neagră spa...