marți, 26 iulie 2011

până la capătul timpului


buze aftoase îmi desenează ceruri
tu îmi scrii cu ace înroșite în râul de sânge
poeme vii pe umărul rotund
port cuibul cald
în care îmi adorm puii
îi stropesc spre dimineața cu icnete prelungi
înfundate în hohote ascund zilele în nopți și
nopțile în lună plină
văd fețele sfinților balansând candele aprinse
ard clipe și adună fire de nisip în
cupe de argint ne fac semne că a mai trecut o vară
s-a prelins prin zidul iernii cu fulgi cenușii

sorb gustul mărului verde
ca pe un semn de întrebare
încadrat în puncte

omul bun este cea mai tristă amintiri îmi zic
intonând un cântec lugubru despre
umbra ta pe când mă dezbrăcam de piele și îmi trăgeam  genunchii mai aproape

mă dau de trei ori peste cap și mă
încurc printre culorile curcubeului
aș vrea să mă iubești ca la început îi spun copilului de
atunci
demult
când se aprindea liliacul
peste sufletul meu

și te-am așteptat până
la capătul timpul
ascunsă înapoia zidului de cuvinte

2 comentarii:

Manoliu spunea...

Buna seara!
Poemul este superb, numai ca scrisul jeneaza rau la citit. Pe fondul acesta merg culori inchise.
O seara frumoasa va doresc!

misionara spunea...

multumesc, încerc să schimb fondul

doi dinţi din faţă

doi dinţi din faţă trecem printre linii ascuțite în semne literare trecem peste un pământ de fluturi congelați tropăim cerându-ne dreptu...