joi, 28 iulie 2011

în carnea noastră

dar iată sufletele noastre se scurg alene
peste porțile înserării se lipesc de pereții reci
ai cerului unde nu se odihnește nimeni
niciodată

Omul stătea cu spatele rezemat
și simțea cum îi cresc rădăcinile în sarcofagul
încăpător pulberea de trup primea pasărea de ceară să
îl ardă în pieptul scofâlcit

o da asta era viața o simte cățea ticăloasă
intrată fără de știință
cândva pe sub a lui coastă

și trage cu sete fumul înecăcios care îi taie calea
în linii măiestre

nu sta pe gândurile tale
ca pe o movilă mișcătoare omule de plastic

și brusc lumânarea își arata limba ascuțită
albastră
parcă vorbea despre proorocii mincinoși ce or să vină
ca furii într-o singură noapte
în care or să se șteargă stelele cu degetele umezite
ei ne vor spune adevăruri alterate în căldura atâtor umere tocite
în rugăciunile noastre

pe umerașul modern atârnă cămașa însângerată
în dreptul coastei tribunii își cos și acum ochii cu fire de foc
exact acolo unde a bătut ultima dată
Ceasul Lumii

haine cernite îmbracă îngerii în ceruri
atârnă flori albe de măslin în ferestr
și își înfundă urechile cu dopuri de lemn
să nu audă cum scrâșnește cuiul pierdut
flămând
adânc în carnea tare care a fost
și încă este
a noastră

Niciun comentariu:

doi dinţi din faţă

doi dinţi din faţă trecem printre linii ascuțite în semne literare trecem peste un pământ de fluturi congelați tropăim cerându-ne dreptu...