duminică, 3 iulie 2011

poveste cu iarba fiarelor

demult nu mă mai înspăimântă păianjenii cu barbă
burtoși de prin podurile părăsite
am cules cutia ruginită plină cu banii
de altădată bani adevărați și mă întrebam
deschinzând în mine pleoape cu ochi albiți de sete
dacă nu înadins mi i-ai lăsat ca să îmi cumpăr îngerii de plumb
lumânări sticle cu mir toiage de ceară crucifixul din plastic

zornăi monedele acelea aproape vorbitoare
și muștele cu burți plesninde
mi se așază pe mână în straturi straturi
adulmecându-mi metalul corodat din palma
crescută ca o ramură de salcie

aud glasuri stridente strigoii plesnesc
de ciudă cu usturoiul în unghii
îmi vorbesc așa ca broaștele cu
picioarele uscate și ochii bulbucați
-uite urma sărutului de-aseară ți-a lăsat
semne de moarte
numai iarba fiarelor
te mai poate vindeca

mâna mea începe să doară
pe burțile copiilor cu părul bălai
urc peste dealuri și umbre
văd zidul
și zic:
-lasă, lasă nebunia asta a hârtiei
trebuia cumva vindecată

privesc nepăsătoare peste amurgul însângerat
îmi strecor
pe nesimțite
mâna în plasă
scot șobolanul și îi strivesc în dinți botul de piatră

mama îmi face semne de pe coama zărilor albastre
să intru în casă
va fi furtună
în astă seară

Niciun comentariu:

Tot întrebându-mă

Înfiptă într-o nerăbdare de demult aștept cu tălpile de foc- e ca şi cum aș avea un bandaj în jurul capului amor...