cai albi cu... copite nărăvașe

îmi amintesc și acum de acel cineva
doar apăsa butonul și se aprindeau multe stele
în copaci fremătau metafore șlefuite
de un stilou cu o peniță prea ascuțită
tu îmi scriai în palmă
apăsat
că m-ai iubit în lumina stinsă a aceleeași lumânări
cu mânecile suflecate și cu sufletul în palme
pe când prometeu ne ademenea cu semne vitale
să ne desfătăm prin focul lui sacru
nu se mai vedeau limbile aspre
care ne topeau sensurile poemelor din piele
tu chiar ai spart fereastra și mi-ai aruncat la picioare
dâra de cerneală
îmi șopteai să o suflu sau să îți pătrund iar în gânduri
cu pantofii catifelați să îți ascult poveștile
despre iubitele tale cu ochii cerniți și coapsele tari
despre așteptarea care ne creștea pe sub tâmplă
și despre o amăgitoare libertate

dar am strigat cu glas de clopot
și am aprins eu soarele atât căt să te pot privi în lumina difuză
a ultimei flăcări

da era ziua în care ceasul își împrăștia tic-tac-urile pe caldarâm
și eu mi-am zis bătând din picior:-un soare mă poate ucide ușor dar
el ar mai putea să mă iubească
o dată
în același tropot de cai albi
cu ... copite nărăvașe