sâmbătă, 23 iulie 2011

Dorina Neculce- Timp limitat

DORINA NECULCE. TIMP LIMITAT

Autorul articolului: Aurel Avram Stănescu Articol publicat la data de: 10.05.2011

http://confluente.ro/Literatura--Recenzii/Dorina_neculce_timp_limitat.html

În timpul limitat din ziua de astăzi ne grăbim să aflăm cât mai multe informaţii şi ar fi păcat să nu trecem şi peste cele două volume ale Dorinei Neculce, Lumea din oglindă, poezii şi Dacă aş putea străbate timpul, proză; volumele au fost publicate sub egida Asociaţiei Universul Prieteniei din Iaşi însoţite de o grafică impecabilă.

Privitor la lumea onirică a poeziei îţi dai seama de disponibilitatea autoarei de a visa alături de un cititor atent, îndemnându-l la reverii stranii care-i produc surpriza de a descoperi neliniştea şi receptivitatea unui om care vrea să afle cât mai multe despre lumea în care trăim. Poezia ei este normală, fără să fie extravagantă sau ieşită din comun prin intervale fulgerătoare care să-ţi facă mintea praf, ci cu termeni civilizaţi însă încărcată de metafore aşa cum îi stă bine unui cadru didactic.

De ce e atât de preferat albastrul? Există zeci de nuanţe: albastru cascadă, albastru de Himalaia, albastru mandarin, albastru de Prusia, albastru vis, albastru de munte, albastru de Sevres, gri, violet, liliachiu, indigou şi… nu-mi vin acuma prin minte altele. Nu sunt narcisist însă fără această culoare greu ar fi existat poezii.

Încă de la început poetesa se destăinuieşte /eu sunt poeta viselor albastre şi-am adormit în umbra mea/aruncând retoric întrebarea /eu sunt poeta fără stea, ştii? steaua mea ţi-am dăruit-o ţie/ şi concluzionând romantic /să-ţi odihneşti fantasmele în ea/căci numele mi l-ai strigat şi nu s-a mai întors la mine oricât de mult l-am aşteptat/ .

Pescăruşii, albatroşii sunt păsările preferate poate că şi în zborul lor amplu îţi dau iluzia unei plutiri printre misterioasele gânduri ce frământă umanitatea. Dorina Neculce, continuă lista mărturisirilor şi preferinţelor anotimpurilor simţindu-se bine în natura apropiată şi dorul ei de femeie împlinită. Ea include aceste surprize în prezentul relativ /apleacă-te spre mine, în astă noapte, mai lasă-mă să ies din viaţa mea, s- o pot privi din altă parte!/ şi cuprinsă de o pasiune scenică se dezlănţuie/atunci mă prefăceam într-o cămaşă învechită, să îţi ascund golurile adâncite în piept şi trăgeam perdeaua cutremurată până la celălalt capăt al păcatului/.

Fiecare poezie, fiecare vers e-un simţământ trecut, pierdut şi regăsit, /o cunună împăcată, să ne şteargă-n veci durerea, o iubire aşteptată, să trezească învierea/ şi cu patos fulminant îşi expune convingerea /iubesc, iubirile pierdute de alţii/ iar incertitudinile se răsfrâng în sensibilitate dusă până la exacerbare /Uneori nu îndrăzneşti… să mă aprinzi ca pe o ţigară… uneori mă ţii între degete, mocnesc/.

Iubirile surprind prin miresme romantice ca şi, subtilităţile instrumentiştilor în ultimă instanţă ale orchestrei şi dirijorului, transformând într-o melodie cantabilă tot volumul de versuri /sclipeşte viaţa. „în valul necuprins albastru îşi moaie aripa rănită acelaşi pescăruş sihastru”, şopteşte marea mulţumită/ . Până şi în cazuri extreme când semizeii sunt surprinşi în intimitate, hidoşi, înspăimântători de tainele ce le deţin,Dorina Neculce nu-şi iese din fire şi printr-un simplu gest aduce pacea / tu zeiţă hăituită de semizei fardaţi şi mâna mea vă-mprăştie nemurire pe câmpul de tăcere/ deşi înlăuntrul ei / plâng frunze ucise/ şi încurcă până la dispariţie /două statui agorafobe cioplite-n piatra celor două porţi ale piaţetei şi firul se destrăma într-o poveste/ .

Însă nu trebuie uitat ţelul, iubirea fără limite cântată în toate ocaziile, foamea de înţelegere şi armonie de care avem atâta nevoie înconjurându-ne cu versurile /nu-ţi stau în calea mult umblată, în şoapte să mă chemi, să ştiu că nu-s uitată/.

Dorina Neculce se încadrează pe linia poetică şi o glorifică. Sentimentul de împlinire a viselor pre şi post ulterioare din opera ei, îmbunătăţeşte comunicarea întrerupând discursul epic, moderându-şi afecţiunile, manifestând singurătatea expansivă şi veşnica speranţă, care imprimă un optimism sănătos… o poezie masacrând figurile de stil cu dezinvoltură,vioaie, exuberantă, comunicativă şi deschisă.

Textele în proză pulsează nostalgic de impacienţa amintirilor, de forţa sau moleşeala lor şi năvălesc peste cititor punându-i întrebarea… îţi aminteşti? ca şi cum ar fi un fapt de la sine înţeles pentru el.

Nuvelele sunt operate din condei în aşa manieră că deseori întâlneşti elemente de stil valoroase. Observăm paleta largă de nuanţări axate pe diverse teme, intromisia viziunilor tulburătoare asupra universului creat de ‘’domnişoara’’.

Proza Dorinei Neculce redă fantasmele copilăriei, reveriile amăgitoare amestecate câteodată cu Sfinţi, cu excepţia parodiei Amicul de pe Internet, şi al câtorva proze scurte şi poezii, cu tentă vag religioasă sau mitologică şi de analiză a amintirilor proprii. Impresionant episodul din Îmbrăţişarea înecatului, cu ideile ce au străbătut-o atunci, cu senzaţiile ce au cuprins-o şi nu au lăsat-o o bucată de vreme.

Scriitoarea nu e cuprinsă de remuşcările tinereţii în întâmplările narate ci doar le spune cu intenţia clară de a deconecta cititorul, cu gândurile din alte vremuri şi analizând faptele cu percepţia de astăzi.

Textele sunt mobilul, contează numai gândurile domnişoarei şi fac din ele povestiri pline de farmec. Dar copilăria rămâne în urmă, tematizarea se va schimba prin problemele concurenţei din liceu, repartiţiei, a locuinţei de mai târziu. În general este expusă viaţa reală, frustă care năvăleşte peste adolescenta de ieri şi ne fac părtaşi la frământările ei. Am remarcat respectul pentru cei mai în vârstă fapt îmbucurător pentru educaţia copiilor, adolescenţii de mâine.

Cărţile scriitoarei, se descoperă prin maniera de abordare a temelor, amintirile de neuitat surprind de multe ori, similar cu ale cititorului, dovedind cu prisosinţă că Dorina Neculce este un prozator înzestrat al povestirii.

Dorina Neculce nu poate fi inclusă într-un singur curent literar fiindcă le parcurge cu nerăbdare pe toate şi opera ei se cunoaşte că este rodul inspiraţiei de-o clipă sau de ce nu de-o viaţă petrecută în preajma literelor iar eu, pot spune că şi-a învins condiţia de poetesă cu talentul de povestitoare!



Aurel Avram Stănescu

Niciun comentariu:

ermetică

suntem închiși în cercuri de foc tăcerile noastre se întretaie în cuțite de cuvinte aruncate pe asfalt încă nu s-a împlinit sorocul Doa...