duminică, 31 iulie 2011

trag fulgerul pe față

ceasul meu o lua mereu înainte
când te zăream alergând

îți puneam piedică
să ne sincronizăm timpurile
știam că aveai nevoie
de plierea mea

tu alergai fără să-ți pese
spre nicăieri…

îți urmăream
de după aceeași perdea veche, roasă de molii,
ieșirea din casă,
erai obosit, cu chipul răvășit de timp
purtai cămașa pătată
de o dorință
ascunsă în buzunatul de la piept

băteam în geam și
doar îți arătam ceasul,
ca tu să îmi oprești timpul
sau să-mi mai scrii pe cer
anostele bilețele de dragoste

îmi pui pentru o secundă
inima în piept…

ceasul meu o ia înainte

alergi cu tălpile goale
pe nisip ca să îmi simți bătăile
sacadate
ale pleoapei mele atârnânde

-e timpul copilăriei mele, îți zic,
și-mi trag fulgerul pe față…

Niciun comentariu:

ermetică

suntem închiși în cercuri de foc tăcerile noastre se întretaie în cuțite de cuvinte aruncate pe asfalt încă nu s-a împlinit sorocul Doa...