de la o vreme nu mai avem stăpâni
suntem ,,liberi,, ca păsările cerului
inflexibili şi imaleabili suntem prea greu
de mutat din loc pentru noi
nu mai există vecernii
doar câteva capete deşurubate
ne arată cu privirile ruginite
mormântul dincolo de ruine
nu mai există sprijin
nu mai răsună cântările angeline
doar sunete oarbe de săbii lucioase
încrucişează marginile gropii
nici măcar ei
morţii de mâine
care ne beau
astăzi din urme
veninul
nu mai au
de la o vreme
suficiente locuri
de secătuit oase
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
ieri mi-a bătut primarul în poartă cu un teanc de pliante netede și strălucitoare de trei ani nu i-am văzut mutra î...
-
mă țin lipită de buza cerului, ca un timbru imaginat pe fața timpului îndemn inima la pas. mă pierd printre ruine las loc fluturelu...
-
Oare vei mai veni, TU, cititorule, Pe vârfuri de zare, Flori de pe inima mea Vei mai culege? Auzului decopertându-i ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu