când te înghesuie nopţile
pieptul ţi se cuibăreşte
cerînd alinare
luminii abia întrezărite
cu gust de cafea amară
şi simţi clar cum
se revarsă oraşul peste
coapsele femeii de
metal închizând ermetic/eteric
aproape cu o parte a
inimii sale
cuibul păsării
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu