sunt un om bun îmi port fără de durere masca
de lut care a crescut adânc
prin carne îmi curge firul ierbii
diminețile mele pot fi nopțile tale
dar nopţile mele îţi pot fi
margine de timp sunt
un om ca oricare altul
înot prin asfaltul zilnic al
orașului de plumb
lăsându-mi urma de țarână
trag perdeaua lumii
peste un câmp în care
zac păpușile morții
cu pleoapele putrezite
cu gurile aplecate
ca într-o ultimă strigare
sunt un om cumsecade zic
nu îmi privesc niciodată umbra
pe ascuns când ochiul lumii doarme
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu