luni, 27 mai 2013

ochiul lumii

sunt un om bun îmi port fără de durere masca
de lut care a crescut adânc
prin carne îmi curge firul ierbii
diminețile mele pot fi nopțile tale
dar nopţile mele îţi pot fi
margine de timp sunt
un om ca oricare altul
înot prin asfaltul zilnic al
orașului de plumb
lăsându-mi urma de țarână
trag perdeaua lumii
peste un câmp în care
zac păpușile morții
cu pleoapele putrezite
cu gurile aplecate
ca într-o ultimă strigare
sunt un om cumsecade zic
nu îmi privesc niciodată umbra
pe ascuns când ochiul lumii doarme

Niciun comentariu:

ermetică

suntem închiși în cercuri de foc tăcerile noastre se întretaie în cuțite de cuvinte aruncate pe asfalt încă nu s-a împlinit sorocul Doa...