dantelării încimentate

nici nu a observat când i-a căzut umbra
nici nu a ştiut când noaptea i s-a cusut printre gene
cu firele albastre de plumb şi-a legat de umeri cerul
şi a mers aşa o vreme fără să se odihnească
fără să gâfâie
ar fi fost lângă ea
acea linişte de mormânt şi
s-a uitat în urmă
a încercat să se întoarcă dar
încălţările-i intrau în carne
atunci le-a zis că va veni
numai când limbile şarpelui se vor despleti
numai când i se va îngădui un ultim răcnet
prin burta întunericului o să le aşeze mesenilor
făpturi de fum la rădăcini scuturându-şi
încălţările înmiresmate o să
topească păsări oarbe în flăcări preaînalte
vâlvătaie amară ascunsă în tropot de copite asmuţite
de liniştea chemată din margine de şoapte
...................................................................................
şi voi veni la tine cu lumini
să îţi stropesc frânturile de trupuri-dantelării încimentate-
întoarse-n matcă îţi voi tăia cu gheara de argint o
cale în adânc spre pacea mea uitată