un mâl încleiat îmi intră în coaste
în suflet îmi tropăie călăreţi
cu armurile de soare
se opresc pe sub ziduri
coboară în mine
pentru o clipă
amestecă aerul
în copite de foc
se-nverşunează
într-o împreunare de apus
pâlpâindu-şi plecările cu rotocoale de fum
eram tânără îmi zic eram străină
pe un tărâm necunoscut
o mantie aruncată peste un umăr şi
ura îmi clocoteşte nestăvilită
pe sub piele
îmi cresc elitre cu care am să tai ura în felii de carne
această ură trezită din umbrare
să stingă luminile din faruri
să tulbure marea cu zbatere de trupuri înnegrite
şi tu viaţă...
şi tu...
de ce-mi aduci nisipuri mişcătoare
de peste lumi?
de ce în depărtările-nserării
le-apar centurionilor o vâlvătaie cu paşii răcoriţi în scrum?
de ce m-amestecă iar norii cu parfumuri putrede şi moarte
ca nişte ridicări sinistre spre gurile de fum?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu