ca un mâncător de timp
bătrânul se aşeza la poartă îşi
despletea tăcerea
cu degetele amorţite
tulbura norii zilelor lui gârbovite
creştea umbra în ochi
ca pe o lamă tăioasă
credea că o să îl cuprindă
şi pe el măcar o dată marea
de după umeri şi o să îl arunce depaarte
ca pe o nadă în mrejele
vânzătorilor de feţe cu obrazul mirosind
şi
iată
chipul i se destramă
ca o năframă foarte veche
trece pragul bubuind
în burta valului rotund
-vaaai mie ,strigă bătrânul,
necontenid a-şi ţese aripi
din buza despicată a
omului de rând
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
ieri mi-a bătut primarul în poartă cu un teanc de pliante netede și strălucitoare de trei ani nu i-am văzut mutra î...
-
mă țin lipită de buza cerului, ca un timbru imaginat pe fața timpului îndemn inima la pas. mă pierd printre ruine las loc fluturelu...
-
Oare vei mai veni, TU, cititorule, Pe vârfuri de zare, Flori de pe inima mea Vei mai culege? Auzului decopertându-i ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu