marți, 28 mai 2013

NEpoVeste

ca un mâncător de timp
bătrânul se aşeza la poartă îşi
despletea tăcerea
cu degetele amorţite
tulbura norii zilelor lui gârbovite
creştea umbra în ochi
ca pe o lamă tăioasă
credea că o să îl  cuprindă
şi pe el măcar o dată marea
de după umeri şi o să îl arunce depaarte
ca pe o nadă în mrejele
vânzătorilor de feţe cu obrazul mirosind

şi
iată
chipul i se destramă
ca o năframă foarte veche
trece pragul bubuind
în burta valului rotund

-vaaai mie ,strigă bătrânul,
necontenid a-şi ţese aripi
din buza despicată a
omului de rând

Niciun comentariu:

prea(lăuntrică

simt cum mâna mi se întinde peste timp luându-mi locul de acum locul meu încape într-o virgulă într-un singur punct m-aş și ascunde D...