Dragă domnule EV

Dragă domnule EV

dragă domnule Ev
îţi scriu aceste rânduri
cu mintea limpede
privindu-mi sinele
mă-ntreb ce naiba se
întâmplă dincolo de uşa asta
nucul îşi scuturase trist umbrele
ca într-o ploaie de frunze
mă înveşmântam ştiind că
domnia ta iubeşti filozofia
maieutica hermeneutica
încercam să fac şi eu
cât de cât faţă,
dar ce zic eu,
înţelepciunea e haina dumitale de sărbătoare,

ce-aveţi, mă, îmbuibaţilor, cu domnul Ev?
lasaţi-l, n-are timp de voi,
le strigam matahalelor de cartier
cocoţate ca nişte cucuvele pe gardurile înalte
îşi spalau penele în public
aşa făra de ruşine se despuiau
nebuneşte: - lighioane, domnule Ev,
îi zic eu acoperindu-i ochii cu mâneca hainei rupte şi
ce-i drepr cam soioase
recunosc eu de formă dar dau repede vina
pe criza mondiala pe o proasta administrare a fondurilor nationale şi
îmi învârt ochii telescopici doar doar m-o observa şi pe mine domnul Ev.
-domnule EV, uitati, haideţi să tregem amândoi de capătul frânghiei de la
Nihil spre Novi. ce ziceţi? şi
aşteptam răspunsul lui cu
burta suptă cu
mâinile ridicate a mirare
ca o cămaşă asudată uitată pe o cruce,
(semn de spaimă)
fir-aş al naibi să fiu, monşer
oamenii au un fel al lor de a
te da peste cap. se adună în porţii duble;
femeile bătrâne lângă farul ...bătrân,
bărbaţii : senecca, montesquieu cioran, chagal,
toţi înţelepţii ca şi domnul Ev dealtfel, ziceau,
fără să mai privească la noi muritorii de rând sau
din rând :,,-suntem prea obligaţi, prea obligaţi faţă de un neam fără de ţară..
să ştii că nu-i o chestie de ici de colo,
e o chestiune al naibi de fierbinte, e ca
o noapte nedormită într-o gară.

de astea toate îmi amintesc, dragă domnule Ev,
şi de aceea am vrut să ştii că uneori încă te mai iubesc
aşa ca pe un spirit sau un elf cu ochii domniei tale bulbucaţi şi cu
urechile imense de purcel nehrănit îndeajuns.

ce fac ? o să se supere domnul pe mine
şi pentru că am scris cu ruj de nuanţă deschisă
pe un cearşaf prins cu nişte cuie într-o margine de cer
fără de soare zâmbitor şi cu gene trasate -n mare grabă.

să nu mă mai alungi, domnule Ev, îi zic eu
tandră, mângâindu-i chelia strălucitoare
în care se oglindea alene o pasăre
ce-ar mai fi vrut să moară. las-o încolo
de bătrâneţe, ce, nu ştim noi că
bătrâneţea e căţeaua aceea
flămândă veşnic de copilărie, o amărâtă
care vrea din oase să ne roadă.

te crede claustrofob, călugăr iezuit, eretic, mefistofelic,
poate chiar şi nebun
sau eşti?
tresar,
mi-e frică...
cum doamne, te-or mai fi numind?

je ne regrette rien...
je ne regrette rien,
urlă un megafon rupând liniştea pădurii.

nevasta-sa l-a părăsit, spuneau vecinii,
îşi făceau cruce,
banal, domnilor,
banal. nu aveţi cumva alte treburi?

eu, protectoare, cu gândul că nu va mai trece mult
şi o să mă observe domnul Ev.

-povestea asta-i de-adormit copiii, darling!!! îmi strigă el spărgând în ţăndări gemul
şi cade : buf!!! cu dinţii
în ţărână
...................................................................................................................................
bătrânule nebun,
bătrânule nebun,
trag peste cer  perdeaua să
mă ascund... să plâng.