nu mai aprind îunericuri

drumurile alunecă pe lângă mine dar mi-e tot una dacă
îmi vorbești despre încălzirea globală
eu nu tresar nici când se topesc ghețari
în mine nu mai aprind flăcări
în tălpi totul e ca la început
nu mai aprind întunericuri în degete și
ține minte prietene primăverile se odihnesc
în piețe de provincie pe când se despică mieii în plânset surd
e semn că şi tu  îmi ești aproapele

cuțitul se-nfige-n beregată
doar eu aud suspinul /bocet asurzitor degeaba te zbați moarte
femeie sau bărbat cu pântecele dezgolit clipele tale se răstoarnă
în zgomot hodorogit creștinii se închină bat metanii plâng/izbesc
pumni în zidul plângerii sau în hohotul firii
îi așteaptă și astăzi acasă trunchiul răstignit
până când te vom mai răstigni doamne strigă petre
sucind gâtul cocoșului care-şi înălțase cântul a patra oară
soarele sub cer a amuţit -pioșenie legendară-
până când te vom mai vinde doamne
întreabă iuda smulgându-și cămașa din carne
își înfășoară mâinile murdare și
peste trupul nopții adormit se scaldă iar sfinții
în dangăt de clopot
fierarul urzește din păcatele lumii
o altă scară spre turnul babel
va da de veste că începutul e în
piatră chiar piatra însăși a vorbit
iona spintecă burta balenei
se îmbată-n întunericul de fapte
își taie drumul cu securea prin burțile goale
se îneacă în sânge trage năvodul e zi bună astăzi
nada lui a încolțit îmbătrânește înoată
înoată prin fotografii îngălbenite își caută locul
cu umerii străpunge cerul cad îngeri se topesc ghețarii
până și mâinile mele cutremurate desenează linii
linii curbate în drumul vieților uitate