miercuri, 28 noiembrie 2012

Adânc

 Adânc


mi-o amintesc pe mona.
mona era bruneta cu chipul tuciuriu cu părul negru
cârlionțat de păpușă ascuțită rebut al unei
fabrici aflate deja în faliment de multe ori o vizitam mofturi
de adolescentă îmi îmbrăcam trenciul de blugi lung cu talia foarte înaltă
marfă bulgărească încălțam cizmele albe cu tocuri
bocăneam pe stăduțele pustii a moarte
chiar dacă eram în plină și înfloritoare epopee
comunistă ieșeam împreună la parada de douăș`trei august
înălțam cercuri râdeam și aplaudam până ni se umflau palmele
cu sânge de taur de unu mai înghețam de frig fluturam mâinile
zâmbind celor doi tovarăși foarte trist veneam acasă
și ne ascundeam în dulapuri adormeam printre haine mirosea a regim auster
și a umbră abandonată. cartela de pâine și carne clănțănea oamenilor în dinți
și ieri au trecut pe aici striga vânzătoarea grasă de la alimentara
cu mâinile crăpate ne arunca la capătul cozii interminabile
și noi ne așezam docile. așteptam și tot așteptam. nu mai știam dacă era noapte sau dacă era zi oricum era mereu întuneric. așa ne-a şi găsit lili fata vecinilor
stabiliți de curând în cartier becurile se stângeau din ce în ce mai des.
lili era frumoasă, de o frumusețe frapantă care stârnea instinctele primare ale bărbaților cu femei. -heeee-heiii, cine era lili...ziceau ei visători.
o doamnă, nu refuza pe nimeni. abia spre dimineață ieșea boțită din căminele băieților
îmi venea să îi înjur,

lili era sora băiatului pe care îl iubisem de
la început. -a scris danny, îmi zicea ea. a scrie ieri, din armată.
e bine. și lili tăcea. parcă aștepta ceva dar habar nu aveam ce.
a întrebat de tine. uite! și îmi vâra scrisoarea mototolită în ochi.
cred că ai o datorie față de el. nu crezi? tresăream.
mâinile lui danny coborau ușor peste trupul meu muzica era din ce în ce mai lentă,
respirația lui imbibată în alcool îmi făcea puţină silă.
danny mă strânge ca un clește. îl împing. la dracu` , am doar 16 ani.
-băiatul trebuie să fie întotdeauna mai mare. nu-i așa? mona insista cu întrebarea.
nu știu ce să zic. -stai aici, îmi striga el  înfuriat, clătinându-se. nu răspunzi nimănui și mă aștepți. -cine-i? îl întreabă un alt băiat. e sora ta? vreau să dansez cu ea.
-nu poți! e a mea! se clatină. era prea mult fum. era foarte frig. aș fi vrut să plec. hainele erau la garderobă. cheia era la danny.
-nu plecăm. mai stai. îmi venea să plâng, dar îi stau pe umbră. danny își aranjează pletele blonde, într-o oglindă spartă  pare un înger de bronz arțăgos și supărat.
umbra lui parcă mă caută tot timpul. lili mă ia aproape părintește de mână:
-hai să îți arăt poze cu el. danny zâmbește chiar şi pe hârtie în acelaşi mod zeflemitor:
-ți-e dor??? - nu știu, am doar 16 ani... mi-o amintesc vag pe mona.
lili e deja prea departe. danny a fost în franța. ooooo! ce interesant!
danny are trei copii. eu am doar 16...ani.

muzica se aude stins,
din ce în ce mai stins...
întineresc surâsul lui în piatră
gândul mi-l ascunde pe dedesubt
și îmi ascult doar amintirea.

fiica mea mă învelește cu mare
grijă îmi prinde pătura
pe sub umeri
-poți să zbori, îmi zice ea, ți-e frig...
-să nu îmi uiți picioarele, îi strig.

bat cu pumnul tare. El e încă aici.
mort. cu ochii săpați.
Adânc

Niciun comentariu:

doi dinţi din faţă

doi dinţi din faţă trecem printre linii ascuțite în semne literare trecem peste un pământ de fluturi congelați tropăim cerându-ne dreptu...