mă las zălog nopţii
cu mâinile aşezate în cruce
mă las norilor cu paşii adormiţi
supusă unor labirinturi
de nepătruns mă las
purtată de doruri
zdrobită de zid
în maluri voi curge
aşteptându-mi luntrea
voi dormi
până se deschide urechea timpului
mai e timp
mai e destul timp
câini turbaţi îmi vor
scormoni în creier
îmi vor poposi prin trup
scoţându-şi ghearele la ceas de
asfinţit prin spatele meu
împrumutat
nopţilor
fără de sfârşit
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu