prea mulţi de Da
neobositul nu s-a stins
a pierit sugrumat cu urechea deschisă
în cealaltă parte a cerului golit de îngeri şi
ape iar eu stau aici întemniţată înlăuntru
foii neînsemnate de parcă nu-i mai aparţin pământului
aştept cu sufletul în gât ordonanţe nelipsite
mari şi mici urgente şi fulgerătoare
ca nişte pocnituri din degete
ştiu că Nimeni nu mi-ar fi aprobat plecarea
până nu mi-ar fi reproşat tăios că
sunt fiică rătăcită a deşertului de foc
risipită în cele patru nopţi de nedormit
mi-s ochii injectaţi şi tulburi
oarecum mi-erau deajuns
oasele trupului meu ce
sfârâiau şi se sfârșeau
melodios fără
nici o veste de neoprit
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu