miercuri, 21 noiembrie 2012

să tacă

ochii obosiţi ai păpuşii tresăreau
bunica îmi împletea ciorapii albi
la gura vântului se îngrămădeau pustiuri şi eu tresăream şi
mă chirceam înfricoşată  sugrumându-mi obrajii
sub palmele ei aspre era
mai bine 
mă aprindea înserarea
mă acoperea cu umbre 
ca pe o moarte cu acte false urletele
încercau să mă împartă câinilor 
să tacă 
să tacă
naniii naaaniiii
de atunci nu mai plâng
de atunci îmi ascund lacrimile sub talpa casei
le-o găsi cineva odată cândva într-o zi zicea bunica
eu scurmam nepăsătoare cu ghearele în piatră încercam să caut umbrele de fum
pe holm se auzeau chiotele noastre se iţeau brânduşe ortăvite
scuipându-şi vorbele spurcate paşii morţii striveau 
fără de milă ca pe nişte flori de humă
obrajii migdalaţi trosneau înapoia alergării noastre
zâne înnebunite împleteau cunune copiilor plâpânzi
cu ochi sculptaţi pe fruntea zărilor sihastre:
-vântul îşi aduna pustului;
-bunica-mi împletea ciorapii;
-paşii morţii trosneau fără de milă;
-cineva;
-cândva;
-odată;
-într-o zi...


Niciun comentariu:

amintiri

  Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...