uriaşi cu frunţile învineţite
până la cer
dărâmă frazele din carte
ştrangulează focuri
sting răni cu fiarele atinse
undeva omul
priveşte ceasul morţii
peste zare alunecând
strălucesc miile de stârvuri
securea cade ameninţând
colţii de lup se îndeasă
străpungându-ne în ceafă
păsări înviază în
măştile din vis
e o sinucidere latentă
adevărul se împuţinează
la chip şi faptă.
-ascundeţi, naiba, urmele domnilor,
curăţaţi rana
şi treceţi dincolo de ziduri
doliul poate să înceapă.
iar întunericul sătul
se lăsa peste umeri
cu paşi de nimfă înverzită aşa
ca o umbră densă
învăluindu-ne cetatea
într-o taină nelumească.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu