reflecții

prin mine trece-n grabă
cineva scuturându-și brutal
aripile îmbâcsite
tot mai negre și
tot mai înstelate
strâns mâinile tale
îmi îndepărtează cu palmele
încleștate zidul fugitiv
ochi împestrițați mă răscroiesc
din trupul zilei
curg miresmele senine
amestecate-n dangătul de clopot
se împleticesc pașii lumii
pași înfipți în sunete stranii

(soarele mă biciuește
scobindu-mi nuferii în frunte)

-ține! (dau viața mea/pentru nimic)
se îneacă zarea/ în spumele
mărilor sihastre
corăbii călătoare se ating
amestecându-se-n preumbre
dansează voalul nopții
dacă îți lași/în taină storul
peste pleoapa înroșită
totul se stinge
și
se aprinde totul
din nimic...

poVeste-singurăt@tea umbrelor pustii

în dugheana veche cu miros
de gaz și mentă bătrâna oarbă
înșira pe o funie aspră
zilele albe
una
alta
alta
uite-o pe cea cu mâinile tandre
cum încă își leagănă stolul de lilieci
și brândușele îi răsăreau răzlețe în smocuri
de sub dalele plesnite dacă știi să asculți
dacă închizi ochii așa până la durere orbirea
poate fi o întunecată ușă de taină clară și sfântă
pe sub turla bisericii golia se adunau norii apoși
chinuitori
ținându-și burțile murdare
în palmele albe
nu
nu e un semn profetic
gândea bătrâna oarbă
împleticindu-și strâns
cununa de pelin
nu
nu e un joc sălbatic
în care lumina pâlpâie
prin candelabre
e viața mea despletită
cu fruntea în piatră și eu tresăream
îmi slăbeam ușooor pieptarul
umărul meu urlă rece în departare
doar ochi
ochi albiți stinși cenușii

***

singurătatea încă o striga
pe aleea umbrelor pustii:
-respiră...respiră umezeala asta proaspătă
înmugurită
în mirosuri de azimă
ziua își dizlova treptat zorii
într-o ceață groasă cu
trup de lăcustă
mâinile mele se deschid
în cioturi de aripi
cu care o să desenez cerului
o altă lume mai bună încununată
cu flori galbene de nuferi
...mâloasă
din ce în ce mai mâloasă...

Hecate, Goddess of Witches

învăluită de fantome

inima bătrânului de câlți
a zvâcnit numai o secundă
inundată de o liniște cețoasă
ascunsă de un nor mărunt
ce-i asta?-eu sunt stăpânul
părea să strige mâna lui lemnoasă-mon sher
mon cher nu te-agita
nu izbucni
e doar irenne
ia lecții de pian
pe muntele vampirilor darren shan bătrânul
își pierde membrele pe rând
privirea i se stinge lent
învăluită de fantome cu trupuri gri
cu ochii roșii de cristal
și diademe înmugurite în
pași în pașii
fără urme
sau ecou
sunt pașii fantomaticei năluci crescute-n
iarba mai înaltă decât crucile-nviate
buimăcită moartea rămâne-o vreme în lumină
nemișcată
cu mâinile încremenite
pe fruntea omului de rând
într-o iluzie pierdută

înger răscolit în piatră

Înger răscolit în piatră,
Mâna ta-mi devine daltă
Și-mi cioplește ochi de moartă,
Chiar în stâlpul de la poartă.

Înger straniu, călător,
Hai, avântă-mă în zbor!
Tu, cu straniul tău fior
Nopțile le strângi, fuior
În petale de amor.

Înger aspru, răzvrătit,
Ce-ai pornit spre asfințit,
Bea-mi albastru părăsit
Și mă du spre infinit.

Sau mă du la tine-n piatră,
Mă zidește-n altă daltă,
Cu doi ochi adânci de moartă,
(lumea lumii ce mă poartă...).

Smulge-mi tristele dorinți,
Sfarmă-mi aripa-intre sfinți și
Pre(fă)-mă în izvor,
Tulbure, susurător,
La picioare să îți dor
Infinita de durere,
Surdă, scursă Înviere
A dorințelor ascunse
Și de noapte nepătrunse.

Lasă-mă în umbra ta
Să te-învăț a te-nălța...
............Înger galben
fără trup/aripa să-ți împrumut/
s-o poți lua/de-la-început...

How to make an Origami Gift Box

Origami Basics: Fish Base

A simple origami butterfly

i-atâta liniște bolnavă(prozopoem)

privește
(cum știu eu să zbor/când gratiile se aprind)

într-un colț de hârtie mucegăit storc feței mele cenușii câteva lacrimi doar lacrima
stoarsă te poate vindeca de veacuri îmbolnăvite spunea femeia de metal pe o sâmbătă lucitoare și oarbă
stam de-a valma îngrămădiți unii în ceilalți bunica ne citește cu glas de sticlă dintr-o carte
învelită în aripă de inorog trezit din vâltoarea timpului bunicul oleg își mângâie copitele tocite
de dincoace de timp lasă urme ascuțite pe mocheta roasă podoabe vișinii ne țin de cald
ne învelim cu umbre pentru vise
..................................................
curând bunica va număra iar cu noi
pisicile hrănite cu grăunțe otrăvite
pisicile horcăie scuipă fum
aruncă pieile la schimb
............................................................
(aseară a murit și mitea clatină bunica cerul uite așa era ultimul copil al saftei ar trebui să știi cititorule
să pășești cu frică mitea o să se trezească împovărat de zboruri) cu fața întoarsă bunica se balansează între cele două lumi ne tot citește/spune povești cu zâne decapitate
cu cerberi constelari care i-au înghițit și ultima suflare
............................................................
aseară am zărit umbra lui fățarnică plimba prin mijlocul cețos al nopții apele morții în spinare
 și uite stau aici îndoliată an de an culeg lumini alerg prin ele
chiar degetele alb- albastre simt c-au mai crescut
acum o să le-apar ca o felină de argint gata gata să urce
cărarea spintecată până-n cimitir îmi fac din cruci pârâuri dealuri le-înghit cu noduri
.............................................................
heei masha am hoinărit destul deshamă pisicile albite i-atâta liniște în astă seară
de parcă am devorat în silă tăcerile apoase și masha ...plânge mitea ...își plimbă râul în spinare
eu trebuie să dorm făcându-mi cruci din spuma nopții
ssst taci masha voi trage zidul după mine să-njunghii morțile bolnave

și tot bat în răs(timpuri)(varianta 1)

și tot bat în răs(timpuri)

și tot așa iubite
îmi înmuguresc
zile ca și nopți
în geamuri cu umbrele
plecate în pustiuri
inima mea a încetat să te aștepte
și tot bat în răs(timpuri)
cu pumni despicând zările

și tot așa iubite
pe lângă umărul meu spart
trec nălucile de fum
rânjindu-și colții de lapte
strigăt în adâncimile grotei
zăresc picturile cu îngeri
săpați în gura stâncii umezite
cu lilieci la pândă buzele
mele veșnic tinere vor
înfuleca mirosuri de zi și de
noapte agâtându-mi mantia încerată
ca pe o jertfă zdrobită de mormânt
o să tot bat în pieptul întunecat
al stelei zimțate care încearcă
și tot încearcă
să-mi rupă
firele din gând

și tot bat în răs(timpuri)-varianta 2

și tot bat în răs(timpuri)

în cămări putrezite
îmi înmuguresc
zile ca și nopți
pe geamuri cu umbre
aplecate spre pustiuri
inima mea a încetat să te mai aștepte
de atunci de când s-au uscat trupuri
tot bat în răs(timpuri)
cu pumnii zdrobiți în ziduri nefirești
despicând zările-n șapte capete de balaur
și tot așa călătorule
ce-mi rătăcești năvodul
pe lângă umărul tău spart
îmi trec nălucile de fum
rânjindu-și colții de lapte
strigăt al fiarei mușcată de ochiul
pulsând în adâncimile grotei
zăresc fețele uitate de îngeri
săpate în osul stâncii umezite
cu lilieci la pândă buzele
mele veșnic tinere vor
înfuleca mirosuri de zi și întunericuri de
noapte agătându-mi mantia încerată
ca pe o jertfă zdrobită pe mormânt
o să tot bat în pieptul întunecat
al stelei zimțate care încearcă
și tot încearcă să îmi rupă cu dinții
acele ruginite din gând

femeia din mine

femeia din mine

între obrazul meu
și-al mării
se ofilește dimineața
un zid de nuferi
îmi zâmbește de sub tristețe
arzând în valuri

se ridică singura punte
la poarta nopții
stai!
privește!
femeia din mine
ți-arată cum te vei stinge și
cum se moare

și mă feresc ușor
de articifii
sub fardurile înghițite îmi
cresc riduri

m-am dezghiocat
de frunze ca să
te caut pe distanțe largi
acolo
unde nu se ating
nici păsările

http://www.dailymotion.com/video/xqrip0_valentin-ciuca-prezinta-volumele-dorinei-neculce_creation#rel-page-3

aici

m-am oprit în rădăcini
cu aripile destrămate
caut fluturi cu capete de moarte
să mă agăț de mantiile lumii
într-o ultimă tumbă
sunt copilul cu genunchii
decupați din soare
numele meu e înșirat
în cupe de micsandre

și izvorul susură absent
scuipând raze diademe
și aureole boreale

mă înghemuiesc la pieptul mamei
mă legăn
mă legăn
curând noaptea
îmi va desprinde pleoapa
turnându-mi șiruri
întunecate de cocoare

statică

închise-n lacrimi de petale
gândurile mele îți suspină urma
vis al meu călător pe aripi de roze
cu umbrele aplecate-n temelii
tenebre și aruncări de vânt
mă simt un orb al formelor
voluptoase un ciung
cu mâinile îngropate
tristețe a mea
născută
strivită și alăptată
la sânuri de șarpe
am să îți strig așa
până când...
până când s-or cutremura plopii
și morții vor umple alte straturi
cu forme de inimi pe sub nourii cețoși
trecutelor păsări
aripa li se va coase
și scutura-ne-vor poame
amare
cioclii
cu plete cernite
acoperi-ne-vor ochii
ochii
acele trude asudate
în cuptoare cu sânge
fremătând

Scrisoare medievală- Nichita Stănescu

Duceam în viteză piramide de var,
dar nu pentru ziduri, nu, nu.
Duceam cuvintele acestei limbi romane
dar nu pentru a fi spuse de guri.
Noi suntem, iubito, aceiași.
Numai pietrele s-au schimbat,
numai iarba.
Domnește pe-aici violetul, tăcerea,
cleiul tâmplăresc, oh, da,
cu care ne lipim brațele rupte.
Noi suntem, iubito, aceiași
și nici nu se cunoaște, oh, da,
că sufletul nostru-i întors
dintr-o călătorie în lumea
perechilor, unu cu unu,
pom cu pom, iarbă cu iarbă,
piatră cu piatră. (Scrisoare medievala, Nichita Stanescu)

încă e război...

...încă e război iubite
al meu de sub pământ cad umbrele bătrâne cu aripe arse
scârțâind
dar nu mă ascund sub
pieptul dezgolit de frunze îmi
freamătă ochiul pustiu mă caută
bărbații uitaţi cu frunțile tocite
de întuneric alb cu buzele înecate
alunecând
alunecând
aşa cum știu eu să mor
te-am strigat în sunetul viu de tobe
cu dansuri aprinse
mă împământenesc alăturea de tine
fixându-mi rădăcini
de-a latul sorții doar
trandafirii negrii îmi mai pot îmblânzi cerul
înfigându-și colții în trupul crud al mării și
eu mă sparg într-o ploaie de țăndări statuie șubrezită
cioplită de sudoare în trupul unui alt format de timp am să şi curg
și curg
și curg
o vietate asfințită cu umeri gârbovi

ooo şi cum știam cândva să lupt iubite
al meu fără de poveste
fără de umbră ascuns în
nourii de fum o
umbră în
umbră peste a mea
umbră pribeagă croită din
zidul cetăţilor de ieri

și azi ...ne pierdem fără de tălpi
în acorduri suave de violină ca o
moarte înviată în alt trup de moartă
care își execută cu ochii legaţi
adevărata moarte

un întuneric fără cer

Un intuneric fara cer

Vezi mai multe video din divertisment


Un intuneric fara cer
Versuri:Dorina Neculce

încă te mai zăream vietate
pulsândă în cele trei dimensiuni un
întuneric fără de cer
fără de lacrimi îți rezemai coatele
înțepenite în penele de foc și
răsăreai de după adăpostul unor gânduri
deșartă revelație a pădurilor cu arbori
de argint cu umbrele lipite în amurg
rana ți se-nchidea cu pleoapa îngroșată
doar urma unor îngroșate semne îți mai scria pe față
fâșii dintr-o poveste sticloasă neumană
și îmi zambeai de fapt era o datorie
dăltuită într-un bloc de piatră o datorie a
unui bărbat încă frumos închis în turnul gothic
fără de ani fără de patrie străbuni
sau rădăcini fibroase și vei găsi mereu
speranțe sobre în tomberoanele murdare
îneacate de adevăruri mult umflate
dospite-n palmele de vânt
luminile se năruiau bucată cu bucată și
culegeam din pom florile/răni cristalizate
ridică-ți visele din ploaia de cenușă și
poți avea încredere deplină-n mine dar nu
și în umbra mea alunecoasă
Un intuneric fara cer

rătăcire

buzele tale arse irene
gândurile
tale cenușii
pletele stoarse în urme adâncite
se aștern-covoru-mi fraged de pământ
eu încă pot înota în râuri de sticlă
ți-au zis ieri canibalii că nu pot
umple golurile-n suflet și dinții lor
scrâșneau a foame de priveghiuri
ireeeen
ireeeeen
doar tu mă poți aduce cu fața
spre altat când îngerii se-nchină
mă poți arunca peste gardul mănăstirii
cu țepii
înșirați ca niște colți dezgoliți
gata să-mi înfrunte pieptul

și pieptul meu
se lasă
pic
cu pic
mă golesc în întunericul
pădurii ca un
arbore din care
a supt seceta nectarul

gothic solitude

când va scrâșni orologiul nopții a
99-a clipă cu ariple rupte
umbra mea se va ascunde în
umbra altei umbre înghițind pământul
unicornii vor frământa copitele de aur
scoțind văpaia din adânc și cornul lor umed
se va desface până la a mia treaptă a castelului blestemat
copacii vor toarce glasuri legendare unindu-și brațele lemnoase
cerul o să se despice în ropote prelungi(la scenă deschisă)
vor asuda şi caii izvoarelor secate (-tată caii nu mor niciodată zic
doar își trec poverile tocite de pe coapsele înalte
de la unul
la
Grupul BARD ART de rasarit_de_zori
celălalt
de
la
unul
la celălalt ca pe o supremă jertfă însemnată-n stâncile pustii

ooooo și câtă eternitate fadă ne împresoară strângându-ne oasele albe
iată cum știm noi să curgem
pe lângă zidul morții
trup pe lângă trup
trup
trup
pe lângă trup ne cresc zăpezi sculptate din buza muntelui sihastru
cu gura aspră de granit

câtă forță
câtă forță are pumnul meu nebunul când mi-l zdrobesc de
ochiul ascuțit al lunii cresc și
tot cresc pădurile înnegurate
fremătând

dar tu tată să nu uiți să
nu mă uiți când ți-oi căra
poverile pierdute
pe umeri-mi prea șubrezi
cu palmele îmbășicate zidesc cetățile de fum
înăbușind tăcerile în glasuri răgușite cu
fruntea rezemată de mormânt

și
iată-mă
din nou omidă nălucă plutitoare
țintuită în ape de oglinzi
cu mâinile inerte
eu-pasărea gigantică îngălbenită a pustiu
cu cioc și gheare înfierate roiesc în umbrele cetății și
mă topesc în ziduri părăsite
sfredelindu-ți cu ochii de foc o
cale sfâșiind obrazul de întuneric

***

nestăvilitelor simțiri
ascundeți palidele fețe
curând vă vor culege domnițele uscate
închise-n turnul gothic chemări târzii de zboruri
mlâștinoase
vor colinda prin râul cel de cețuri
culegând închipuirii mele alte
mărețe triluri
alb-albastre
alb
albastre și
sau poate albăstrui

nocturnă gothică

în oamenii cu mască îmi zac neliniști
sidefii. e mai răcoare. azi o să le duc leșurile

în ninsori cu mâinile goale strânse de pulpana

pelerinei cernite mă scufund în zborul miilor de păsări

nu văd nici zidurile pustiite nici cumpăna fântânii

ce-și înălța odată glasul din adânc. e nopate .
știi?
sunt clipe din acelea răbegite când zilele te acuprind cu

genunchii chirciți mușcându-și umărul pâna la sânge zorii nu

îndrăznesc să se arate. tremură. și printre cruci pasc vulturii cu

coarne voiesc să ciugulească multe pene înnegrite din
trupuri schilodite de infern rod

șobolani albaștri chițcăind scot
cozile arcuite prin burțile putrede
lăsând un loc mai curat oamenilor de rând
le plac orașele străvechi cu

gust de sare cu păsări oarbe amețite de
lumina ochilor metalici de vampiri

din trupul lunii atârnă
sumbru

trena înstelată a nopților păgâne
ce pășeau cândva maestuos

prin sulfetul florilor crescute în
cărțile de rugăciune sufla-va-n veci
pacea eternă și rădăcinile vor plânge
urme tot mai vechi

orașul cu străzile de sticlă

din înaltul cerului orașul
cu străzile de sticlă și
copacii de aur coboară în sunete
divine clepsidrele-mi nebune
bat timpul secundar amestecând
vecerniile picătură cu picătură se
scurge râul aprins în umbrele nopții
atârnă mâinile mele de plumb
oameni de vată cu fața cusută
cu fruntea răvășită
cu ochii de sânge se scaldă-n rafale de vânt
îngropându-mi ciobul albastru în inimă
la temelii rod carii și ploaia nu mă oprește
furtuni nu mă mai clatină (tu lume descoase-mă
cu vârfuri de ace ca pe o cârpă vopsită)
lasa-mi doar pașii să mi se stingă
în sunete sacre
pieptu-mi primește
în scrâșnete amare
norul de sulițe și
nu e prea mult
nici prea curând
urletul meu n-adoarme pe trepte
se-nalță
se-nalță
dospește suflă
suflă-mi în aripi femeie nătângă
cu larimi de mir și gene de funii
pribege într-un ocean fără de ape fără de luntre fără de suflet sau mormânt

chemări de suflet

fluturi metalici îmi
împletesc diademele stelare
în mijlocul eternului
sulițe se frâng
zornăit de alămuri îmi
încorsetează pleoapa în
zbateri mute înalță
imnuri suave inimă a mea de cedru
reclădită bucată cu bucată
în fioruri de plumb
auzi-mă-vei doamne
când mi se vor
desfrunzi la poartă
nopțile astrale în
scrâșnet de mormânt
vei ninge-n catedrale somptuos
cu pâlpâit de candele-n
vitralii o să-mi pictezi smârcuri mâlite
de lumini și
poate
îngerii ți-or plânge
cu lacrimi de ghips
trandafirul din deget
o să-mi împietrească
petală cu petală
vor fulgui amețitor luceferi galbeni
peste visuri
să îți strig...chemări
de suflet

ridica-se-vor cețuri

flori firave de timp cu
buze adumbrite peste ram ați
fost lacăt inimii mele și umbre
pașilor mei sorbindu-le clipa
cu aripă omenească

ridica-se-vor cețuri
până la zori și se vor
rupe miile de gânduri
mi-or desena pe trup
fiorii altor lumi din ramele
spinoase mă priveau măceșii în palme
îmi suflau petale înnorate
și noi ne deschideam spre cer
doar ochiul cel albastru
de fluture galactic

cuvantul domnului Valentin Ciucă-Lansare Urme vechi și Zbor sihastru

Valentin Ciuca de rasarit_de_zori

cu multumiri organizatorilor(Didina SAva si domnul Liviu Apetroaiei), participantilor la acest eveniment și în special domnului Valentin Ciucă




Lansare carte Dorina Neculce de rasarit_de_zori


Grupul BARD ART de rasarit_de_zori

Nichita Stanescu recitand "Inger refuzat de pasari" - Ceasuri Muzicale

Nichita Stanescu partea I

despre mine sau tabitta

e vară. tata mi-a cumpărat de la târgul de vechituri
cea mai frumoasă păpușă de plumb
cu medalion plăcuță atârnată
de firul roșu de mătase
care mi-o prezintă pe tabitta
cu reverență
dansând în orașul de bronz toate
statuile au aripa de ceară
așa voiam pentru că aici a
locuit cândva tabitta-
tabitta păpușa cu oase și ochii de foc
stă uneori la masa din stânga
tăcută
se-ncruntă ușor în fire de riduri/
umbre ce-i încadrează fața.
gândește,
femeile frumoase trăiau cândva în trunchiuri
acoperindu-se cu umbrele din frunze ridică mâinile a implorare mută și
plouă. chiar plouă taverna murdară se umple de trunete și fulgere dar
uite mai plouă cu zâmbete sparte
cu gânduri ascunse sticloase
cu ghionturi în coaste
nu știi cine te plouă te umpli de mâzgă și ei te tot
trag de mâinile rupte oamenii aceștia vor să te desprindă
să îți scoată genunchii din carapace și tu...te crezi mai vinovat decât ieri
pentru că a ...
strigat tabitta din adâncul zilelor tale curate
taverna asta împuțită îți miroase a creiere arse a suflete înecate asfixsiate
și vrei să spui
și vrei să strigi dar
mulțimile au chipuri sculpturale cu ochi de mort lipiți pe frunte.

nimeni nu vede scribul care își pierde mâinile.
tabitta se ridică, scârțâie, își coase iar
sforile în trup și face semn discret că
mă cunoaște. desface mâinile,
așterne stelele în cruce.
se-nchină,
apoi, zvâcnește o vreme corpul îi plutește
pe deasupra meselor murdare boemii se trezesc și
bat cu zgomot infernal din palmele metalice ies
focuri cu limbile otrăvite. focuri fără de fum.
aruncă în fântâna seacă monedele/efigii labărțate
se pierd prin miile de trupuri pe care
păpușa le aruncă pe sub gene
bucățile de ceruri forfotesc.

***

(-tabitta, tabitta, nu mai e vreme. orașul a murit. în cimitire crucile n-au umbre și iedera le-a-nlănțuit. privește! nici vulturul nu mi-e prieten. se plimbă doar pe-aici, prin asfințit. e liniștit, se-oprește, se ooopreeeește, da...îmi înghite hulpav razele durerii din podul arcuit).

ești egoistă.
tu n-ai avut bunici?
piciorul stâng îmi slobozește florile de stâncă.
cât să alerg după lumină? păpușă mai străină decât mine
cu degete de sârmă nu adormi mai spune-mi cum se aude
tic-tac-ul inimilor mele în talpa verde a pământului îngenunchiat
eu o să mă ascund în ochii tăi de foc tu să te-ascunzi în cămăruțele
umbroase ...în care zac.

Lansare carti poezii gotice: „Zbor sihastru” , „Urme vechi”, autor Dorina Neculce

Lansare de cărţi - poezie gotică - Dorina NECULCE-11 mai 2012

Vineri 11 mai la ora 18- Muzeul Literaturii Romane-Pod Pogor

Grafică de carte-volume Dorina Neculce de rasarit_de_zori

Lansare de cărţi - poezie gotică - Dorina NECULCE


"ZBOR SIHASTRU" cu o postfaţă de Carmelia LEONTE

"URME VECHI" cu o postfaţă de Simona MODREANU

Colocviu: "BOLTA PE OGIVE " (despre gotic... cu simplitate )


Recital de muzică medievală- Grupul BARD ART


Alex MARINESCU - pian.
Bogdan BOGHEAN - voce.
Luiza ATODIRESEI– vioara

Invitaţi

Simona MODREANU
Valentin CIUCĂ
Daniel CORBU

Moderator

Didina SAVA
Liviu APETROAIE

jazz pe malul râului de foc

muzica de jazz mă face melancolic
banal ai spune tu dacă n-ai crede
că numai atunci plămânii mei se umplu
de o ceață groasă foarte densă
pătrund cuțitele în ea mi-o taie
în felii subțiri scrâșnind
ia omule simte-te bine
respir
inspir respir prin geamul fumuriu
îmi aud gândul cum se prăbușește
alunecarea mă va face să îmi storc lacrimi de durere
pe care mi le așezi în rânduri pe o lespede din piatră
cu aripi imense desfăcute a zbor de dinainte înfrânt

primăverile or fi mai răcoroase
că uite jivine cu gheare albastre
ies prin perdelele de sânge
mă și întreb în dodii unde o fi
dispărut soarele de aur
cine din grumazul lunii a
mușcat oftând

dar cântărețul ascultă
inima mea se ridică bătând
scoate sunete suave le amestecă-n pahare
ia omule si soarbe ți-o fi mai bine
ascultă...
ascultă...sau varsă umbrele-n tine
măcar o dată să te zăresc tușind

ta-ta-ta-tuuuuuu...ta-ta-ta-ta
ta-tuuutuuuu...tu-tu-tutaaan

îmi soarbe lumina o geană
și văd printre frunzele aurite
acorduri stridente mă-nșfacă de ceafă
adorm
amenințând: ta-ata-ta-tu...
ta-ta-ta-taaan...jazz pe malul râului de foc

aș inventa apele tulburi

îți mai amintești
mi-ai șoptit : ești specială și
m-am crezut pasăre necântătoare
ba mi-am umezit aripile în ape de suflet
ca să nu mai pot zbura ce știi tu despre
cum e să arzi mocnit în catacombele uitării

și mi-ai îndesat degetele în urechi
ai spus: stai așa ca să nu mai simți norii
de catifea când dau în clocote de umbre am auzit
nespus de clar cum scârțâia burta cerului plină de îngeri

fără să mă vezi
îmi sorbeai lacrimi de pe obraji
neștiind că am sădit în ele flori de nuferi și
tot așa eu nu mă mai știam tu continuai
să mă crezi pasărea ta necântătoare topită în aripile
adânci ale apusului/ cât de caustic îți pot zâmbi doamne/
brusc mă zăresc dincolo de ziduri sunt încă vie încărcată cu
brațe de arbori și vietăți alunecoase din ce în ce mai alunecoase
***
dar dacă n-aș avea oglindă
aș inventa apele tulburi în care
să te pot privi

târând umbra altcuiva

fug împleticindu-mă pe un
culoar puternic iluminat
izbindu-mă de formele unor
chipuri de apă de ce oamenii
trăiesc mai puțin decât lucrurile lor mă
întreba fratele meu odată la trei metri de sub pământ
iarba se nerușinează să crească nebună spintecând burta țărânei
înalță mâna aspră printre morminte e liniște o liniște amestecată cu murmure prelungi
limbile ei ascuțite ies și tot ies crescând înalte ca niște ființe neroditoare par a chiui de bucurie printre bălării

da
da
îmi strigă cineva urcat pe spinarea uscată a nopții vișinii s-au uscat cântând
pe când tu te bucurai că ai câștigat erai convinsă că ai câștigat dar de fapt ai pierdut prea curând câștigurile astea imediate îți mușcă din creștet

dar lasă
trec peste asta târând în urmă umbra alcuiva
îmi dau seama de asta
pentru că eu nu aveam
coroana atât de rotundă
ignor aspectul pe care îl
consider mai puțin important
am uitat să îți spun că fac parte din categoria oamenilor obișnuiți
mie nu are cum să mi se umple
așa pe nesimțite pieptul cu flori de tei
doar câmpul rochiei mele(și uite un lucru foarte ciudat)
când mă gândeam la tine
a înflorit
de-adevăratelea fluturi cu aripi plăpânde viu-colorate
nu desenați
nici decupați
îmi pătrund prin ochii larg deschiși
apoi se eliberează nestingheriți prin colțurile gurii/surâd/ simțind un gust amar
las omida cu ochelarii imenși să mi se dezmeticească în creier
sigur
curând își va da seama că e un fel de fluture captiv în mine
precum eu sunt prizonieră în propria mea crisalidă și
doooamne
oare o să mă elibereze odată?
(mă refer la kant sau poate la proust- el căuta mereu timpul
eu-doar mi l-am pierdut)
întind primăvara asta până la maximum
prăvălind un zid iluzoriu peste perfecțiune

dumnezeu scrie ceva în grabă
izbindu-ne unul de altul
noi zornăim metalic/oameni de tinichea

mai lasă-mi o noapte foarte albă doamne
să pot sorbi din lacrima celui adormit și
facă-se precum e voia ta

oooo nebunie a gândurilor fără de culoare
oooooooooo cuvinte destrămate pe un cer fără de margini
tu voluptate cu gura spartă în dangăte de clopot ruginit

fantomele aleargă prin mine
fac semne și eu privesc insistent plângând în
ochii copilului de odinioară o să mă mai cunoști tu, oare?

bună, stanley!

și...



cum îți spuneam
râul acela sacru nu obosea
să tot care în brațe
umbra unui cer de staniol
uneori fulgerul îi spinteca obrazul
încrustând adânc manuscrisul indescifrabil
al unui neam nenăscut iluminând
mulțimile încremenite
de-a lungul celor două maluri
amurgul le punea pecetea/
miilor de semne
peste ziduri
ușor
ușor
tu să rămâi acolo
acolo unde eu ar trebui să
te ascult așa cum îmi ascult
moartea făcându-mi propuneri indecente
amăgindu-mă că pacea eternă
pe mine n-o să mă doară așa de mult

nu te îngrijora
nu te mai îngrijora atâta, stanley,
trage doar mâinile ferestrelor
mai aproape peste gură și
ascunde-te între storuri
FIREȘTE
inima mea nu o să moară și
eu doar de tine am să...
...am să mai ascult...

bună, stanley!

de la o vreme nu mai fac nimic
doar aștept ceața
nu s-a mai ridicat
de pe râu
e din ce în ce mai densă
năluci plutitoare zac în nourii de fum și
e foarte foarte frig
umezeala a început să
îmi roadă din oase
cu colții ascuțiți
de hienă nesătulă
eu încă mai plantez trandafirii
în apele tulburi
zăresc spinările rotunde ale
crocodililor de ceară
degetele noastre descărnate
uneori se ating
eu chiar am învățat să strivesc
unele clipe
în jumătăți de eclipse
mi se conturează fața
tremurându-mi umbra veșnic rătăcitoare
peste cadranul de nisip
dar poți să mă uiți, stanly,
nu te mai gândi
fâșiile astea din ierburi acvatice
nu s-or mai preface în corzi de vioară și...
auzi, tu, oare, zorii?
în mine-și cântă simfoniile
pe rând...

IAR VIN LA TINE....wmv

bună, stanley!

 iti scriu de aici din pădurile virgine
dintre aborigeni mi te-amintesc așa de foarte departe
știu, mi-au citit în ochi și mi-au garantat cu mâinile
înfipte în inimi că ți-ai dori să fiu iar lângă tine și că
te-ai putea întoarce pe o parte în mers de șarpe
târându-ți coatele amestecându-ți umbra în țărână ar picura mult sânge, stanley și
yangana nu l-ar mai putea sorbi pământul are gust de putred
omul fulger s-ar aprinde din când în când
ar înflori în răstimpuri
luminându-ți nefolositor cărare
m-am bucurat
aici nu mai urlă câinii, stanley,
nopțile mă înghit
și tu ești atât
de departe...
băștinașii îmi scriu
epopeele
pe frunze
se adună gândurile mele (răs)coapte