Îţi fac semn cu mâna dreaptă,
Tu doar ochii să-ţi îndrepți,
Să-ţi arăt în vârf de ramuri,
Poama noastră, poama coaptă,
A iubirii împlinite,
Ca un fruct demult uitat,
În copacul vieții noastre,
Răsărit din rădăcina
Gândului senin, curat.
Mâna mea îţi prinde mâna
Și pășim pe-aceleaşi pajiști,
Tu, cu pas mai apăsat,
Întrebându-mă, pe cale:
-Cum? Când oare? În ce viață,
Noi credeam că ne-a lăsat,
Singuri, rătăcind în zare?
Eu, cu apa vieții tale,
Tu, cu râul vieții mele?
Şi de ce iubirea noastră
Zboară. zboară printre stele?
Dar ea, liniștit, se scaldă,
Răcorindu-se aieve`
Când în apa cea din mine,
Când în marea cea adâncă,
Ce pluteşte-în gând la tine.
Şi eram doar eu în mare,
Cea albastră, marea ta...
Însă apa cea din mine
Și pe tine te scălda.
Tu erai în gând la mine,
Eu, ca norul cel sihastru,
-O cunună de luceferi-
Străjuiam şi viața ta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu