miercuri, 11 ianuarie 2017

vorbele nespuse

câțiva fluturii lipiți de lampa nopții vor muri
inima lor va învăța să bată peste umbra sufletului meu
șoptesc sugrumat sunt doar un fluture cu aripi țesute
din ramură de spini mătușa mea nevăzută încă
se închină și tace ducând numele neamului meu până
prea departe alerg pe o margine a zării trec prin ochiul nedeschis
mă privesc așa doar când rușinea mă dezbracă
arătându-mi goliciune la fiecare geam
îmi numără vorbele nespuse și mă ajută să nu le cad pradă
sângele meu vorbește ca un parazit care uneori mă caută
răscolindu-mi venele îngroșate visez tot mai des
un oraș al oamenilor apatrizi ademenind
durerile cu nisipuri mișcătoare
trecute prin gura unor îngeri
agățați cu scoci de trupul albit  al cerului

Niciun comentariu:

dincolo de umbră

desfac lanțul de după gâtul nopții mă aplec asupra aceluiași ecran-gigant luându-mă de mână cu toate umbrele mele da...