Mutaţi păsările în oameni,
pustiiți sufletul strigat,
Rătăciți apa oceanelor
Din cuvânt. în cuvânt
Nu mă mai încap
Nici baierele lumii Tu
Poezie cu piept astupat.
Astfel te simt şi te strig
Ca pe o mamă părăsită,
Ca pe un gând nenăscut
Țesut pe sub piele aș vrea să te am
-haină învechită- neîmpăcată umbră,
Rouă tăiată în mijlocul zorilor,
Taină culeasă şi nu aleasă.
Primenită în cer strigată
Ca o amputare din timp
De sute de ani
Te cert şi te iert,
Te plâng şi te strâng/
Cu ochiul de ger,
Cu trupul de cer.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu