sâmbătă, 7 ianuarie 2017

Evadare


Mi-au amorțit genunchii,
Iar te aștept ca înainte,
Să îmi reverși în față
Oceanul de cuvinte.
Apoi,să le-aruncăm în mare,
Din ele să ne facem
O punte plutitoare.

Să iei cu tine
Doar albul crinului curat,
Eu voi lua roșeața
Din trandafirul însângerat.
Pământul, lăsat în urmă,
Să privească,
Cum împletim din stele
Cununa îngerească.
Chiar dacă trandafirul,
Cu spinii lui firești,
Ne-o aminti că vorba
Ascuțită a lumii doare,
Ne-o alina chiar crinul,
Când ne va da să bem
Din cupa lui îmbătătoare.

Niciun comentariu:

ermetică

suntem închiși în cercuri de foc tăcerile noastre se întretaie în cuțite de cuvinte aruncate pe asfalt încă nu s-a împlinit sorocul Doa...