Povești...

O, povești, povești
Țesute în pulbere de stele,

Și oglindite-n sfera cea albastră,,...

Mă întreb și-acum, la ceas târziu,

Cine-o mai spune, fremătând,

Povestea noastră?

Și cine timp o mai avea,

Să o asculte?

Când tu, plecat pe calea ta,

Robit de gânduri multe,

N-ai să asculți nici tu de ea

Căci alta îți va scrie-atunci,

Povestea ei pe frunte...

Dar eu am să rămân

La margine de timp,

îngenunchiată,

Gândind că aș putea,

La ceas târziu, să te mai chem o dată,

Să te poftesc în tainicu-mi CUVÂNT,

Să-ți spun povestea toată...

Şi dacă firul gândului întâmplător,

Spre mine ți se mai îndreaptă,

Aș vrea să-ne-avântăm în zbor-ușor,

Având ca aripă și dor doar mâna dreaptă...