joi, 26 ianuarie 2017

Aud ades

Aud, ades, un cântec ce nu piere,
Parcă desprins din trupuri de cadâne,
Și-acea nespus de simplă netăcere,
Ca zdruncinarea unui munte
Se lasă peste mine...

Iar când ajunge, risipit,
ecoul lui la jumătate,
Mi-apropii mâinile de piept
Și-l simt acolo cum se zbate.
Și mă gândesc:,,Ce tristă e cetatea dintre munți,
Când singură încep peregrinarea
Și între ziduri i-te-ascunzi,
Făr' a încerca să-mi limpezești cântarea,,.
Atunci, mă-ntorc a-casă și în drumul meu,
Adulmec îndelung mireasma rară
A gurii tale ce n-a încetat, nicicând,
Să-mi strige numele, seară de seară...

Niciun comentariu:

doi dinţi din faţă

doi dinţi din faţă trecem printre linii ascuțite în semne literare trecem peste un pământ de fluturi congelați tropăim cerându-ne dreptu...