duminică, 29 ianuarie 2017

Când plec


Mă arde soarele în talpa dreaptă
Când plec, am crengile pe umeri,
Cocoșul satului îmi strigă
Din gușa lui umflată
Un cântec neuitat,
(Un cântec de-altădată)
Care-ar putea s-alunge
Strigoii de la poartă.

Mă închid bunicii în casa lor pustie.
Necunoscute mâini îmi bat în geamuri,
Chiar salcia mi s-a mutat în piept,
Și-mi bate disperat în ramuri…

Spre podul casei, încărcat,
Urc pleoapa mea încercănată
Și ochii, astăzi, mi se zbat,
Îi țin cu mâna mea de șoaptă,

De dincolo, din sticlă,
Bat spiritele pribegite
Și-mi spun că iar e vară,
Îmi fac din umeri semne rătăcite,
Mă îndeamnă să mai ies din mine-afară,

(e noapte, frig/ ca într-o iarnă troienită/
cu fluturi nesătuli/
ce-încearcă să mă-înghită)

În mine se trezește
Aceeași lume răsturnată,nevăzută,
Genunchiul și-l zdrelește tata,
Ia scara-n brațe,
Și-mi strânge-n palme
Albastra lacrimă pierdută…

Niciun comentariu:

ermetică

suntem închiși în cercuri de foc tăcerile noastre se întretaie în cuțite de cuvinte aruncate pe asfalt încă nu s-a împlinit sorocul Doa...