luni, 2 ianuarie 2017

cu palmele deschise



***
sap adânc fântânile
de nori cu palmele deschise
în trupul nopții
acest veac împarte
incandescent inima pădurii
obosiți o să îmi crească sorii:
vine
nu vine
a murit
rup foi galbene
într-o așteptare răstignită
pe buză de anotimp
șoptesc munților să tacă
ce va şă fie o să se petreacă
aşa fi-va doamne
să îmi tocesc și eu încălțările în drumuri spinoase
întunericul mezonoptic a amuţit
cocoşii au asurzit
ascuţindu-mi glasul

Niciun comentariu:

amintiri

  Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...