luni, 2 ianuarie 2017

cu palmele deschise



***
sap adânc fântânile
de nori cu palmele deschise
în trupul nopții
acest veac împarte
incandescent inima pădurii
obosiți o să îmi crească sorii:
vine
nu vine
a murit
rup foi galbene
într-o așteptare răstignită
pe buză de anotimp
șoptesc munților să tacă
ce va şă fie o să se petreacă
aşa fi-va doamne
să îmi tocesc și eu încălțările în drumuri spinoase
întunericul mezonoptic a amuţit
cocoşii au asurzit
ascuţindu-mi glasul
la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

amintiri

  Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...

  • sub doua semne
    uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-...
  • Silozurile
    Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
  • Mobila
    Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...