vorbește-mi despre oamenii aceia așezați
în rânduri cu zâmbetul lipit de față
așteptându-și zborul sfărâmat.
despre oamenii mereu cu ranița în spate
mirosind a praf de pușcă
adunat din războiul umbrelor
căci iată femeile lor au piepturi adânci
pe obraz li se ascund zile și nopți
nedormite ele vorbesc
(și glasurile lor sparg văzduhul)
despre inimile roșii îngropate
în locuri apuse despre străzile orașului scufundat
și despre lilieci cu dinții prinși
în sufletele noastre.
pe obrazul meu se conturează încă umbre
ca niște vitralii dărâmate
azi eu vă vorbesc despre purtătorul luminii și
despre sfatul înțelepților din piatră
despre zborurile de zi cu zi și poate
am să rup cândva petale din florile rare
o să le așez ca pe un covor de fluturi uscați
să nu își mai rănească oamenii aceia ochii
în cochiliile părăsite
pe malul râului de fum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu