(Cutreier locuri sacre, fără cer,
Pe unde n-a călcat nici umbra de mister )
În jalnice ecouri neiertate,
Și zidul a-început să plângă,
Se zbat în mine păsări neînaripate,
Zăpadă mă sufocă și-mi trece peste tâmplă.
Deschide moartea ochiu-i hâtru
Învinețit și stors de ură,
Așază-n umbră trupu`-i mândru,
M-acoperă cu crengi și zgură..
Apoi își trage-n altă umbră chipul
Și mă privește cu-împăcare,
Tușește risipindu-și trupul
În taina umbrei călătoare.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu