joi, 4 iulie 2013

+++când plec'( publicat)



mă arde soarele în talpa dreaptă
când plec, am crengile pe umeri,
cocoșul satului îmi strigă-n ochi
din gușa lui umflată,
un cântec neuitat,
un cântec de altădată
care-ar putea s-alunge
strigoii de la poartă.

mă-nchid bunicii, după obicei,
în casa lor pustie
şi lumea necurată s-a trezit,
chiar reînvie,
necunoscute mâini
îmi bat ascuns în geamuri,
şi salcia mi s-a mutat în piept,
îmi bate disperat în ramuri…

spre podul casei, încărcat
urc pleopa mea încercănată.
azi ochii mi se zbat,
îi țin cu mâna mea de șoaptă.

de dincolo, din sticlă,
bat spiritele pribegite
și-mi spun că iar
e vară îmi fac doar semne
rătăcite.

(e frig/o iarnă troienită/cu fluturi nesătui/mă-nghite/
și pierd o lacrimă-poveste/în podul casei părăsite)

în mine se trezește
aceeași lume răsturnată,nevăzută,
genunchiul și-l zdrelește tata,
ia scara-n brațe,
și-mi strânge-n plalmele lui aspre
albastra lacrimă pierdută

Niciun comentariu:

ermetică

suntem închiși în cercuri de foc tăcerile noastre se întretaie în cuțite de cuvinte aruncate pe asfalt încă nu s-a împlinit sorocul Doa...