sâmbătă, 13 iulie 2013

S-au rupt sindicatele!!!



S-au rupt sindicatele!!!
Simplu şi nesimţitor...ca o ploaie călduţă de vară.
Totuşi vestea a căzut ca un trăsnet pe deasupra capetelor zecilor de mii de cadre didactice ieşene...
Posturi de televiziune influente se întreceau în anunţarea iminentului dezastru.
Din clipa în clipă, de pe buzele unor reporteriţe plictisite ieşeau cam prăfuite vorbe impersonale : ,,Un învăţător ieşean rupe sindicatele din învîţământ în două.,,
,,Ceea ce nu credeaţi că se întâmplă, s-a şi întâmplat: Învăţătorul ieşean a rupt Federaţia Sindicatelor din Învăţământ în două,,. Şi verbul ,,rupe,, cădea ca un bici împletit, pe spinarea bieţilor oameni.
,,Ce ne facem, ce ne facem?,, se tânguiau aceştia pe la colţuri, ştergându-şi ipoteticele lacrimi când nu îi vedea nimeni.
A doua zi dimineaţă, printre navetişti, vestea se plimba mândră, din gură în gură, spusă pe un ton clar, răspicat, deşi pe alocuri înzorzonată, aşa cum îi şade bine românului când se respectă.
Gura târgului vorbeşte despre neînţelegeri băneşti, despre amante cheltuitoare, despre interese personale şi alte matrapazlâcuri ferite până atunci ochilor de rând. Dar iaca, sosise vremea ca ochii de rând să vadă, urechile să audă şi ,,gurile,, rele să vorbească...
-S-au rupt sindicatele??? şopteau unii profesori îngrijoraţi.
-Şi noi cui mai ,,donăm,, cei 2%? Cine ne mai apără ,,interesele,, ? se întrebau, chiar dacă în subliminal făceau legătura dintre banii lor şi cheltuielile cu acele complexe hoteliere pe care le construise sindicatul, ca o entitate vie ce se credea, şi pe ei nu i-a întrebat nimeni, niciodată, dacă doresc acele complexe, sau ce să mai zicem despre investiţia grandioasă de la Ciric.
Nimneni nu i-a mai întrebat, parcă, despre ,,lucrurile,, astea în care li se scurgeau printre degete banii, sau cam aşa ceva..Însă nu reuşeau să pătrundă mai adânc în miezul problemei pentru că se scufundau în hăţişurile sorţii.
Printre alţi navetişti somnoroşi, murdari, prăfuiţi, profesorii moţăie şi ei, făcându-şi în minte calcule: 2 milioane pe întreţinere, un milion internetul, un milion jumătate excursia celui mic, cel mare are şi el nevoie de abonament...Se cam duce salariul. Şi mâncarea? Ei, câţiva cartofi, fasole din belşug...Ce dracu` nu înţelegem şi noi o dată că e criză...Testul, am uitat de testul de la sfârşit de capitol...
Dar astăzi nu mai aveau timp de gânduri simple şi de moţăieli. Astăzi se rupeau sindicatele şi ei nici măcar nu ştiau dacă nu le spunea doamna aceea durdulie, blondă, care coboară... cui îi mai pasă pasă în ce haltă insalubră coboară şi ea...Important era că le aducea vestea şi le-o aducea aşa, pe tavă. Ei doar să o tălmăcească, să o aprobe sau dezaprobe.
-Eeeeiii, şi ce-i cu asta? Cu ce ne ajută pe noi sindicatele? răbufneşte glasul piţigăiat al doamnei de matematică, cea veşnic scufundată în corectarea testelor, a fişelor, de nici nu îi cunoştea nimeni vocea.
De fapt, doamna abia anul ăsta se lipise de grupul lor, înlocuind-o provizoriu pe titulara care a plecat pentru un an la cules de căpşuni, in Spania. Apoi, de parcă nu ea vorbise, îşi scufundă iar capul micuţ, cu obrajii bucălaţi, în mâzgâlirea aceloraşi testelor, cu roşu.
-Auzi la ea, cu ce ne ajută pe noi sindicatele? sare un domn străveziu, foarte slab cu figură de cioclu(cică e profesor de religie-cam nesăbuită asociere dintre fizic şi meserie). Dar cei 4% pe care ni i-a dat sindicatul,?Dar cei 12% pe care ni i-a câştigat în instanţă? Dar biletele de concediu în ilustrele lor hoteluri?...De ele ce mai ziceţi? Domnul se roşeşte, se roşeşte şi se aşază lângă preocupata profesoară, aşteptându-şi nerăbdător răspunsul.
Se vede treaba că doamna nu are chef de discuţii şi domnul cedează, într-un târziu, căzând vlăguit pe canapeaua incomodă.
,,Frate, o să faci infarct, i-aş zice,,. Dar omul parcă îmi aude gândul şi se ridică ameninţător, încercând o altă cale de lămurire:
-Toţi le ştiţi pe toate. În ţara asta.nimeni nu e cinstit...În ţara asta şi dacă sufli mai des ţi se strigă că ai furat cam mult aer...Cum mai vrem să trăim, cu frica asta în sân, bănuindu-ne mereu unii pe alţii...
Trenul scârţâie răguşit şi de ce nu ar scârţâi, că doar a fost adus de la second hand, din Franţa, ca să îşi dea duhul pe aici.
Ştirea nu s-a stins prea curând, ba a căpătat noi dimensiuni şi colorate nuanţe luând proporţiile ,, bulgărelui de zăpadă,,. Ca orice ştire de primă pagină se întindea languroasă pe paginile principale ale ziarelor locale, ocupându-şi binemeritatul loc prim. Apăreau poze şi informaţii compromiţătoare despre cei doi.
Unul că ar fi luat un credit pe care nici în ziua de azi nu l-a mai înapoiat, ba a mai şi scăpat de urmăritori ( ca-n filmele western, cu Winnetou), iar spre a sublinia controversatul adevăr, se ataşa mai jos o imagine tulbure, cu un individ extrem de dubios care ţine o mulţime de bani în mânâ, privind suspicios în jur.
Celălalt era imortalizat sărutându-şi pasional amanta, pe după un gard foarte înalt, împrejmuit cu sârmă înghimpată, aşa de înalt, încît nu îţi mai dădeai seama dacă era el sau altcineva care îi semăna numai la chelie, în imaginea neclară şi înceţoşată.
Amănunte picante ne aduce şi lidera de sindicat de la ultima şedinţă.
-Învăţătorul, zice ea, e un om onest, uite ce a zis despre celălalt lider şi despre amanta lui...
Credem pe cuvânt, fără să clipim, că aşa suntem noi învăţaţi de mici...Adeziuni, formulare, semnături..--
-Mergem cu el? ne întreabă ea sugestiv.
-Mergem...
După două zile se anunţă vizita(de fapt prima vizită de când lucrez eu în învăţământ) a celuilalt lider de sindicat.
Aflăm aceeaşi poveste despre credit, despre nereguli presupuse. Omul îşi apără interesul propriu cu o îndârjire de nedescris. Prin minte îmi trece, oarecum vinovat,  gândul că nu a mai fost niciodată în şcoala noastră şi mă miră faptul că ne vorbeşte chiar aproape amical, foarte deschis şi că ne spune nişte lucruri aproape personale, dar nesemnificative, însă nu aminteşte un cuvânt despre banii noştri investiţi în afacerea socrului său, la Ciric, sau despre(Doamne fereşte) presupusa amantă care o fi ,,înfulecat,, ceva şi din banii noştri.
E sfârşit de an, sunt foarte obosită şi bănuiesc faptul că nu arăt prea bine.
Mă aşez în scaunul din dreapta liderului transpirat şi nervos şi mă gândesc să îmi susţin un punct de vedere care mă macină de la început de an şcolar.
Îl anunţ că am şi eu o problemă pe care vreau să i-o semnalez. Liderul mă priveşte pieziş...V-am zis că eram foarte obosită şi nici nu cred că aveam ceva în comun cu cea cu care se săruta presupusul lider după acel gard foarte înalt...
Omul mă ocoleşte cu bună ştiinţă...Crede că renunţ...Poate crede că sunt femeia de serviciu. Mă uit pe sub catedră, înspre picioare mele şi tresar oarecum ruşinată când îmi văd papucul din dreapta puţin desfăcut în vârf...
Parcă mi se face jenă de mine, dar totuşi nu o să renunţ pentru un papuc desfăcut la vârf, ce Dumnezeu, nu? Şi izbucnesc, aşa ca domnul de religie din tren, dar de pe un alt palier de idei.
-De ce v-aş susţine pe dumneavoastră ca lider al meu de sindicat, dacă dumneavoastră ca şi lider aţi declarat pe un post de televiziune că nu susţineţi cauza profesorilor care şi-au echivalat studiile. Mă simt nedreptăţită să contribui cu nişte bani acolo unde eu nu sunt susţinută...
Omului nu-i vine a crede...El venise să plângă. Cauza lui e nobilă. Oare de ce ar trebui ca el, ditamai liderul de la centru, să se complice cu indivizi din ăştia dubioşi, cu pantofii desfăcuţi? pare să se întrebe el, uşor tulburat de neprevăzuta situaţie...
-Pe mine m-aţi auzit spunând aşa ceva? întreabă el prostit, simţind cum pierde teren, dar imediat se redresează.
-Pe dumneavoastră, sigur. Cum aş putea vorbi, dacă nu v-aş fi auzit spunând lucrurile asta? insist.
-Era doar o discuţie politică, bineeeîîîînţeleees căăă văăăă susţin, se bâlbâie el, vizibil iritat.
-Mie mi se pare că din discuţii domniilor voastre, cele politice, pierde întotdeauna doar omul de rând. Sincer eu nu aş pleda pentru sindicatul dumneavoastră.
Se lasă tăcere.
După o vreme, lidera noastră de sindicat sparge tăcerea şi spune:
-Să ştiţi că eu nu am trimis încă actele de adeziune. Omului îi vine inima la loc:
-Foarte bine aţi făcut! Foarte bine aţi făcut! Şi se îndreaptă victorios spre uşă.
Încă o bătălie se pierde sau se câştigă...
Mă simt ca un miel la tăiere. Din nou în burta lupului.
Din tocul uşii răzbate un glas impersonal, lipsit de convingere:
-Iar pe dumneavoastră, n-am sî vă uit...
Nu ştiam dacă e o promisiune sau o ameninţare,,,

S-au rupt sindicatele....Nesimţitor de simplu.

A doua zi, semnam noile adeziuni...completam noile formulare...
-Mergem cu liderul vechi? întreabă doamna noastră, lidera de sindicat. Ce să zic, e un om destul de onest, e un om influent, e...un...om...cinstit...
-Mergem...Mergem, şoptim noi tot mai stins şi ne facem în minte vechile calcule : 2% la sindicat, 12% la sănătate, 2 milioane la întreţinere.....................................................................................................................................

Niciun comentariu:

Sfâșietoare nepotrivire

prin tine treceam inconfundabilă stare de bine când se numără anii sorții şi stam cu palmele încrucișate înapoia ușilor ...