încerc să îmi urc umbrele spre cer
genunchii mi se aşază pe sub treptele de fum
trec prin mulţimile amuţite acoperind cu palmele
primăvara lui două mii doisprezece
acum când s-a înăsprit gustul pâinii
simt cum mi se zbat iar ochii
în mâna stângă şi
trec de pe o
margine pe cealaltă
drumurile astea
când oare s-au surpat
..............................................................
călătorule poveştile mele
sunt scrise cu degete de sânge
ierburi şi vise mi le-au colorat
sunt pasărea albă a nopţilor târzii
vânătorii inimilor*stea
m-au câştigat
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu