ies din lumină
cu mugurii pe frunte şi
mă aprind văpaie
nestinsului alb
ne-mai-avându-mă
umbră
Cântecul se pierde
cu fața spre mine
se întoarce iar zeul
din Olimp
dărâmă
cetatea şi templul
peste umărul supurat
al ploii
..............................................
în visul meu zeiţele
dansează
acoperindu-mi
cerul
cu urme de cerneală
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu